Oamenii străzii locuiesc la Casa Speranţei

Dimensiune text

Casa Speranţei a devenit neîncăpătoare pentru oamenii străzii.

Învăţaţi, din ceilalţi ani, că, pe timpul nopţii, pot găsi un pat moale şi un loc unde să facă un duş cald, ba, chiar, primesc şi o gustare de la angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială, oamenii fără adăpost au apelat cu mult mai multă încredere la soluţia oferită de administraţia publică locală.

„În adăpostul casei Speranţei este deja asigurată cazarea pentru persoanele fără adăpost. Casa Speranţei este plină, 12 persoane vin acolo în fiecare seară, fiind monitorizate şi sprijinite de Direcţia de Asistenţă Socială. Ar mai fi doar două – trei locuri. Se preconizează că în oraş mai sunt 4-5 persoane fără adăpost, care nu doresc să vină la Casa Speranţei. Am discutat deja în şedinţa operativă şi am stabilit ca, anul următor, să construim acolo o mansardă, pentru că avem această posibilitate, pentru a extinde capacitate de cazare de la 15 locuri la 25 de locuri”, a spus primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu.

Sediul Casei Speranţei se află la intersecţia dintre strada Ștefan cel Mare şi bulevardul Nicolae Bălcescu. Noile locuri de cazare vor fi amenajate prin transformarea podului clădirii într-un spaţiu locuibil.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • niki 6 ani

    Vreau sa stiu daca acolo dorm si cele doua femei,mama in carucior ,cat si fiica ei .Acestea stau doar pe strazi si dorm aproape sub cerul liber.Este inadmisibil ca aceste doua nefericite mai pot trai in felul acesta!Nu se poate face nimic pentru ele?Cine sunt ,daca cea din carucior a muncit ,daca au vreo pensie de handicap sau de insotitor,daca au avut locuinta si cum de au ramas in strada?Poate se scrie vreun articol si despre viata acestor oameni si nu numai a celor bogati!!