O viață cu hainele pe ștergătoare

O viață cu hainele pe ștergătoare

 

„Știi cum poți să faci un milion de euro azi?”, m-a întrebat un amic, intrând val-vârtej pe ușă. „Dacă aș avea o companie de IT și aș inventa ceva gen Bitdefender, poate…”, zic într-o doară, convinsă că nici un alt fel de afacere legală, luată de la început, nu-ți dă această șansă reală. „Nu! Îți faci o companie de transport internațional! Se câștigă 1.500 de euro curați, pe mașină de transport!”, răspunse acesta.

Chipurile, avem un domn din zona Roman, pe care eu încă n-am avut șansa să-l cunosc, dar care are o astfel de firmă și, finanțat de un specialist în IT, a reușit să-și dezvolte afacerea până într-atât încât acum are 100 de mașini de transport, iar fiecare produce 1.500 de euro pe lună. Mi-a părut a avea o nuanță de mit povestea asta, așa că i-am dat curs și, cunoscând managerul unei firme de transport internațional din Roman, m-am gândit să-mi elucidez dilema. Știam deja, de la mai mulți prieteni care lucrează pe tir, că viața în comunitate nu e chiar așa roz precum afișează pancarta, pe exterior. Salariul de bază al unui șofer de tir angajat în România e salariul minim pe economie. Restu-s fantasme, povești de groază cu hoți și bani de diurnă!

„Toată viața ta se petrece în cabina de tir”

„Este o diferență între a fi șofer de pe tir și șofer pe orice altceva. E o meserie dificilă și, după 21 de ani, cel puțin pentru mine, a dispărut plăcerea condusului. Acum, șoferii sunt tratați ca niște gunoaie. Se spune că șoferii de pe tir câștigă bine, dar, la munca și la riscurile care sunt, meseria asta nu-i plătită suficient! Un șofer de pe intern câștigă circa 3.000 de lei, iar cei de pe extern, care sunt angajați în România, câștigă între 1.500 și 1.800 de euro. Cei care lucrează pentru firme din exterior ajung la salarii de 2.000 – 2.200 maxim, dar nici așa nu se merită. Se pleacă pe perioade de ordinul lunilor. Se ajunge până la jumătate de an de ședere în comunitate, timp în care toată viața ta se petrece în cabina de tir. Mâncare la cabină, dormit în cabină iar igiena, «2 în 1 sau 3 în 1», ți-o faci în parcările care au duș. Există firme de logistică unde mai ai acces la duș, dar sunt puține. Câteva firme mari din România, care sunt localizate pe extern, au dormitoare la comun, mașini de spălat și întinzi hainele pe ștergătoare.

În România, dacă te oprește Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) e jale. Ăștia nu te opresc fără să te amendeze. Cu sau fără motiv. Dacă uiți să apeși un buton la tahograf, de genul uiți să-l dai pe somn (sunt aparate tahograf care intră automat pe pauză – din generația mai nouă, sau pe care trebuie să le programezi din butoane – din generația mai veche) și rămâne pe alte activități. În Germania, dacă te oprește BAG-istul – care e omologul ISCTR-ului din România -, te atenționează și te lasă să pleci. Pe aceeași chestie, în țară, ISCTR-ul dă 3.000 de lei amendă. Iar amenda o plătește șoferul, pentru că nu compania a uitat să apese butonul, ci șoferul. Dacă în Germania se merge pe principiul «îndrumare și control», în România se merge pe «penalizare și, pe urmă, control». E total invers. La nemți nimeni nu te oprește să te întrebe cum te cheamă, ca în România. Niciodată! 3.000 de lei era salariul meu pe o lună. Practic, luna aceea am muncit degeaba. Și, dacă până acum amenda venea la Primărie, pe persoană fizică, o plătea șoferul, în tranșe sau atunci când își amintea, acum s-a găsit o chichiță legală și amenda se dă pe firmă, dar firma, dacă are două amenzi neplătite, își pierde licența de transport. Așa că firmele de transport sunt obligate să plătească amenzile șoferilor și, după aceea, n-au decât să oprească banii de la salariații în cauză”, a mărturisit Remus M., manager de transport.

Prețul banilor unui unui șofer pe tir este familia pierdută și copiii pe care nu-i vede crescând

„Pe urmă, trebuie să fii pregătit nu doar ca șofer. Spre exemplu, la Kaufland sau LIDL, oriunde ai merge în toată Europa, șoferul încarcă și descarcă. Ți se dă lisă, scanner la cingătoare și dă-i bătaie! Ai pregătire de stivuitorist? N-ai, dar totuși o faci! Încarci și descarci singur!

Apoi, răspunzi de marfă, de repartizarea mărfii în mașină, de tot. Sunt situații în care nici nu știi ce ai în mașină. Șoferul neamț e îmbrăcat în bocanci și salopetă. Noi am rămas cu mentalitatea veche cum că șoferul român e un domn. E greșit! Iar ca avantaje, în afară de așa-zișii bani pe care îi aduci acasă, undeva la vrea 800 – 900 de euro care ar putea să intre în bugetul familiei, alte beneficii nu există. Dar banii ăștia, la care se bucură mulți, înseamnă familie pierdută și anii frumoși ai copiilor pe care nu-i vezi crescând. Îți faci cu ei niște lucruri prin casă, dar fiecare ar putea trăi foarte bine și fără ele. Există însă cupluri care merg împreună ca șoferi pe același tir. Aceștia au avantajul de a vedea împreună toată lumea. Sunt două familii din zona Roman care fac așa. Una e din Dulcești, iar cealaltă din Roman. Pe urmă, dincolo de faptul că ai privilegiul de a admira peisajul fiecărei țări, de pe autostradă, există un beneficiu real al cunoașterii altor naționalități, a modului de gândire și de funcționare a sistemelor de acolo. Singur, dacă ești familist, nu se merită. Sunt perioade când stai zile întregi într-un loc și aștepți un telefon, care să te anunțe care este următoarea cursă. Mie… viața de parcare mi-a plăcut! Băute, ciorbe, grătare, «goange»… E frumos, dacă ai cu cine, dar prețul e prea mare!”, mai povestește managerul romașcan.

„Din august, se duce naibii șoferia!”

„Mai nou, după ultimele discuții care se poartă la nivel european, s-ar părea că se duce naibii șoferia de tir complet, din cauza dumping-ului. România merge cu prețuri mici de transport. O firmă de transport din România, care lucrează cu o casă de expediție dinafară, în cel mai fericit caz, încasează un euro pe kilometru, la care casa de expediție câștigă aproape încă pe atâta. Românilor le convine cu banii ăștia, pentru că plătesc șoferii pe cartea de muncă cu salariul minim pe economie, iar diferența de bani reprezintă diurna, de circa 50 de euro pe zi, care se consideră cheltuieli.

Europenilor nu le convine situația, pentru că acolo șoferul e plătit cu salariul minim pe ramură, care e  2.000 de euro, iar transportatorii trebuie să plătească la stat taxele aferente acestui salariu. Nemții, francezii și austriecii au salarii minime pe ramură de 8,96 euro/oră. Europenii, neconvenindu-le faptul că firmele românești îi lasă fără comenzi, vor ca, din august, să stabilească pe toată Europa acest salariu minim. Ori, în această situație, românii nu și-ar mai putea permite să facă transporturi europene, pentru că, în timp ce în Europa, la salariul minim pe economie, taxele și contribuțiile la stat sunt minimale, în România acestea reprezintă încă 75% din valoarea salariului net al angajatului”, explică șeful companiei transportatoare romașcane.

Regulamentul european va aduce bisăptămânal acasă șoferii de tir

Pe de altă parte, conform Regulamentului european 561, pauza săptămânală se poate lua în cabină, cu acea condiție minimală ca această cabină să fie prevăzută cu dormitor. Pauza normală nu se mai face în cabină, ci la motel. Șoferii au voie la o pauză redusă de 24 de ore pe teritoriul european, dar următoarea pauză, de 45 de ore, trebuie făcută pe teritoriul național sau la hotel. Dar atunci intervine problema mărfii și a mașinii, pentru care șoferul își asumă răspunderea cu acte. S-au întâmplat cazuri în care a dispărut marfa a dispărut sau a dispărut mașina cu totul. Ca naționalități, se pare că cei mai mari hoți recunoscuți sunt românii, bulgarii și rușii.

„Am avut șofer din Roman căruia i s-a pus pistolul la cap, cerându-i-se să plece cu tot cu mașină și să descarce în alt loc. Avea un tir de electronice. A ajuns cu mașina la firma unde trebuia să descarce aparatura și nu l-au primit înăuntru. E o aberație asta, în condițiile în care transporți electronice. Era weekend și i s-a spus să vină luni dimineața. A găsit loc de parcare la două străzi mai încolo, iar în urma lui au venit alții cu o dubă. Norocul lui a fost că a avut la el un pistol cu bile, cu aer comprimat, și a putut să se apere. Concluzia a fost că s-a știut de unde a plecat marfa, când a plecat și când trebuia să ajungă.

A fost și situație când, tot cu pistolul la cap, șoferul a coborât din mașină, iar atacatorii au luat mașina cu totul și au plecat. Așa e! «Pleci sau mori!» N-ai de ales. Un alt caz a fost când tot unui român i-au băgat în mașină, prin chederul de la geam, soluție de adormit. Apoi i-au spart geamul, au descuiat mașina și au golit-o. Când s-a trezit omul, nu mai avea nici un fel de marfă. Patronul și poliția te suspectează că le-ai dat de bună voie. Aici s-a demonstrat că nu a fost așa. Dar sunt situații când preferi să mori, că, altfel, plătești, și tu și familia ta, o viață întreagă. Teoretic, marfa e asigurată. Și mașina la fel. Dar asigurările din România nu au interes să îți dea banii, spre deosebire de occident, unde nu se pune problema despăgubirilor, atât pentru marfă, cât și pentru mașină”, menționează Remus M.

Toate problemele pe care șoferii de tir le întâmpină în trafic îi determină pe majoritatea celor de peste 45 de ani să caute servicii mai ușoare, cu mai puține responsabilități, ceea ce a creat o adevărată criză a șoferilor de tir, dar și o situație delicată pentru proprietarii firmelor de transport, ce au ajuns să fie ușor șantajabili, șoferii amenințându-i că le abandonează mașinile în drum și pleacă.

„Șoferii tineri se aruncă cu gâtul în Moldova fără să știe să înoate!”

„Ăștia tineri, care visează să se îmbogățească pe tir, se aruncă cu gâtul în Moldova fără să știe să înoate. Acum se obțin ușor un carnet de șofer și atestatele necesare. Dar la școală nu te învață să parchezi cu spatele un tir cu remorcă, cum se repartizează marfa pe mașină, cum se leagă marfa și nici câte tipuri de chingi există. În România te învață doar care este timpul de lucru și timpul de odihnă: patru ore jumate condus, 45 de minute pauză. Acesta este motivul pentru care angajatorii români din domeniu nu agreează începătorii, pentru că nu sunt pregătiți. În schimb, sunt țări în Europa, precum Olanda, unde școala de șoferi costă 10.000 de euro, dar absolvenții acestor școli știu totul despre mașini și despre ce au de făcut. Oamenii ăia nu pleacă de acolo până nu simt mașina și până nu învață majoritatea tipurilor de mașini. Acolo mașina e ca strungul. Azi lucrezi pe una, mâine pe alta. Nu ai mașina ta! Să fii profesionist înseamnă să simți mașina. Tata avea o vorbă: «mașina se conduce întâi cu fundul și apoi cu capul!» Ori, ca să ajungi, la ora asta, să conduci într-atât încât să simți mașina și să ajungi profesionist, nu ai unde, de vreme ce majoritatea firmelor nu angajează începători”, conchide același manager.

Experiența se caută pentru că transportul intracomunitar se face cu program prestabilit. Toleranța care se acordă transportatorului este de o oră. Pentru depășirea acestui termen se impun penalizări, pe de o parte, iar pe de altă parte se dă peste cap circuitul transporturilor. De programul acestora și de siguranța lor se ocupă managerii de transport, care, o dată la cinci ani, dau examene. Teoretic, este responsabilitatea lor să învețe șoferii cum să repartizeze marfa în mașină și cum să o lege. Practic, nici pe ei nu-i pregătește nimeni în sensul acesta.

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0