O şansă în plus pentru ca rezidenții să prindă loc în spitale

Ministerul Sănătăţii a anunţat că în această primăvară va fi organizată o sesiune extraordinară a examenului de rezidenţiat, pentru ca toţi candidaţii să poată prinde un post.

Din dorinţa de a identifica modalităţi şi soluţii pentru asigurarea locurilor de specializare de care să beneficieze un număr cât mai mare de absolvenţi ai universităţilor de medicină, Ministerul Sănătăţii a organizat consultări cu reprezentanţii federaţiilor studenţeşti, cu reprezentanţi ai absolvenţilor din anii precedenţi, precum şi cu reprezentanţi ai universităţilor de medicină din întreaga ţară.

În urma acestor consultări, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au decis că soluţia optimă constă în organizarea unei sesiuni extraordinare a examenului de rezidenţiat, în primăvara anului 2016, pentru locurile rămase vacante în ţară. Această sesiune va fi organizată la nivel naţional, va include subiecte unice de examen, în baza bibliografiei utilizate pentru sesiunea din toamna anului trecut. Ministerul Sănătăţii va anunţa în scurt timp data şi modul de organizare a acestei sesiuni extraordinare.

La sesiunea din toamna anului trecut, Spitalul Municipal de Urgenţă Roman a scos la concurs un post pentru specializarea Epidemiologie în cadrul Compartimentului de Prevenire şi Control a Infecţiilor Nosocomiale, un post la Laboratorul de analize medicale şi un post la secţia Neonatologie. După examen, au fost ocupate doar posturile de la Laboratorul de analize şi cel de la secţia Neonatologie.

În urma consultărilor desfăşurate în ultima perioadă, Ministerul Sănătăţii a decis ca organizarea sesiunii examenului de rezidenţiat din toamna anului 2016 să se desfăşoare, de asemenea, la nivel naţional şi bazat pe subiecte unice.


COMENTARII

WORDPRESS: 0