O nouă recunoaștere pentru municipiul Roman în competiția „Rețeaua campionilor în domeniul integrității”

O nouă recunoaștere pentru municipiul Roman în competiția „Rețeaua campionilor în domeniul integrității”

Dimensiune text

 

Municipiul Roman a obținut, pentru al doilea an la rând, titlul de membru în „Rețeaua campionilor în domeniul integrității”, informează Primăria Roman. Certificatul a fost acordat de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în semn de apreciere față de contribuția adusă prin implementarea proiectului „Pentru Roman! – Bugetare participativă la nivelul Municipiului Roman” pentru dezvoltarea, promovarea și utilizarea de instrumente specifice prevenirii corupției la nivelul administrației publice locale.

„Competiția organizată la București, în perioada 25 – 26 februarie 2020, a urmărit angrenarea unui număr cât mai mare de unități administrativ-teritoriale atât în procesul de implementare a măsurilor anticorupție, cât și în cel de elaborare și evaluare a politicilor publice anticorupție. Totodată, competiția a vizat și stimularea implicării administrației publice locale în implementarea măsurilor de dezvoltare a integrității, prin promovarea experiențelor unităților administrativ-teritoriale”, mai precizează reprezentanții municipalității.

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a premiat, în cadrul conferinței „Rețeaua campionilor în domeniul integrității“, organizată în perioada 25 – 26 februarie, cele mai bune proiecte în domeniul bunei guvernări adoptate sau implementate la nivelul autorităților administrației publice locale și înscrise în cadrul celei de-a doua ediții a competiției cu același nume.

Pe primele locuri s-au situat:
– Primăria Municipiului Cluj-Napoca („Bugetare participativă online“) – locul I;
– Primăria Comunei Ciugud („Ciugud Smart School – școala viitorului în mediul rural / Ciugud Smart Village – cum dezvoltăm inteligent comunitățile rurale?“) – locul al II-lea;
– Primăria Municipiului Iași („Transparență și comunicare: de la cetățeni pentru cetățeni / Lideri pentru Europa – ed. a V-a / Iașul curat: 100% oameni, 0% deșeuri“) – locul al III-lea;
– Consiliul Județean Giurgiu („Curat murdar, coane Fănică! – concurs de scenarii pe teme anticorupție, ediția I“) – locul al IV-lea.

Primăria Sectorului 3 al Municipiului București („Primăria non-stop“), Primăria Municipiului Giurgiu („Egalitate de şanse pentru cetăţenii cu dizabilităţi în relaţia cu administraţia publică giurgiuveană şi/sau cu entităţile subordonate Consiliului Local Giurgiu“) și Primăria Municipiului Râmnicu Sărat („Râmnicu Sărat – Model al dezvoltării durabile: Sus Râmnicul!“) – locul al V-lea. De asemenea, a fost acordat un premiu al publicului, votat de reprezentanții administrației publice locale și centrale prezenți la eveniment, care a revenit Primăriei Municipiului Călărași („Integritate prin proceduri, instruire şi prevenire“).

Câștigătorii vor avea ocazia de a se instrui în cadrul prestigioasei instituții „The Hague Academy for Local Governance“, în perioada 16 – 20 martie 2020, în domeniul integrității și al bunei guvernări. Premiile și diplomele de membru în „Rețeaua campionilor în domeniul integrității“ au fost înmânate participanților de către doamna Vetuța Stănescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, care a ținut să sublinieze că această inițiativă reprezintă o pârghie importantă în evoluția demersului MLPDA de a identifica și promova inovația și calitatea la nivelul administrației publice locale, în ceea ce privește guvernarea deschisă, transparența și comunicarea.

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0