Muzeul de Artă din Roman vă invită, sâmbătă, 15 octombrie, la ora 15, la vernisajul expoziţiei personale de pictură semnată de Mihai Olteanu.
„O expoziţie amplă, cu peste 100 de lucrări, cu o tematică deosebită: peisaje, naturi statice şi portrete din diverse perioade ale creaţiei îndrăgitului artist plastic romaşcan. Cu o activitate expoziţională de excepţie în ţară, cu lucrări numeroase în colecţii particulare din ţară şi de peste hotare, Mihai Olteanu surprinde întotdeauna publicul prin sensibilitate şi armonie cromatică aparte, prin originale reprezentări lirice ale peisajelor citadine sau rurale, prin analize echilibrate ale portretelor”, a afirmat muzeograf Mihaela Ciobanu, din cadrul Muzeul de Artă din Roman. Expoziţia va fi deschisă pentru vizitare până pe 5 decembrie 2016.
Mihai Olteanu s-a născut la 19 aprilie 1962, în satul Rediu, din comuna Bîra, și a absolvit Liceul de Artă din Bacău, promoția 1980, sub îndrumarea profesorilor Gheorghe Valea și Petru Pinca. Prima expoziție personală a pictorului Mihai Olteanu a avut loc în anul 1985, la Muzeul de Artă din Roman. Tot aici a mai expus în anul 1987, a avut expoziții personale și la Galeriile de Artă „Alfa”, din Piatra Neamț, în 1989, și Seminarul Franciscan Roman, în 2005. Din 1981, pictorul Mihai Olteanu a participat la numeroase expoziții de grup în marile orașe din țară. Lucrările sale au fost apreciate nu doar de criticii de specialitate, ci și de iubitorii de frumos. Acestea s-au bucurat nu doar de aprecieri, dar au fost și premiate în diferite concursuri naționale. Are lucrări în colecții particulare din țară – Roman, Piatra Neamț, Bacău, București, Timișoara, Galați, Cluj, Iași, dar și din străinătate – Canada, SUA, Belgia, Suedia, Irak, Franța, Germania, Grecia, Israel, Spania.
Folosește o tehnică specială, în care culoarea este mânuită nu cu penelul, ci cu cuțitul. O mistrie elastică, folosită pentru a întinde culoarea, creează un joc special de lumini. Pentru că pictorul Mihai Olteanu a vrut ca lucrările sale să-i fie alături și în locul unde își desfășoară activitatea, și-a personalizat biroul din spatele magazinului Kodak cu o parte din lucrările sale.
Comentarii