O nouă ediție a Programului ARC, în Centrul de Agrement din staţiunea Oglinzi

O nouă ediție a Programului ARC, în Centrul de Agrement din staţiunea Oglinzi

 

 

Centrul de Agrement din staţiunea Oglinzi a găzduit sâmbătă, 6 iulie, de la ora 10.00, festivitatea de deschidere a Programului ARC 2019, o iniţiativă organizată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni şi Ministerul Tineretului şi Sportului, în colaborare cu Consiliul Județean Neamţ, în prezenţa oficialităților, respectiv prefectul județului Neamț, Daniela Soroceanu, Victor Alexeev, secretar de stat al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, senatorul PSD de Neamț Dan Manoliu, vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile din afara țării, și primarul comunei Răucești, Dumitru Bălăjel.

„Taberele ARC sunt un prilej de reconectare a elevilor și studenților români cu țara de origine, cu tradițiile, cultura și arta ce fac parte din cartea de vizită a României și a românilor de pretutindeni. În afară de taberele de la Oglinzi, programul se mai derulează în serii consecutive, în perioada 1 iulie – 27 august, şi în alte trei centre de agrement din ţară: Sulina, judeţul Tulcea, Căprioara, judeţul Hunedoara şi Săcelu, judeţul Gorj. Participanţii vor avea la dispoziţie peste 3.000 de locuri, cea mai mare participare din toate ediţiile de pînă acum. Taberele ARC sunt un prilej de reconectare a elevilor şi studenţilor români cu ţara de origine, cu tradiţiile, cultura şi arta ce fac parte din cartea de vizită a României şi a românilor de pretutindeni”, a precizat senatorul PSD de Neamț Dan Manoliu .

Prima serie la Programul de tabere ARC 2019 din Centrul de Agrement Oglinzi şi-a început din această săptămână activităţile, cu atelierele dedicate studierii limbii române, picturii, muzicii şi dansurilor tradiţionale româneşti. În această serie de debut a programului, tabăra de lângă Tîrgu Neamţ cuprinde tineri din: Republica Moldova (50), Grecia (44), Ungaria 30 şi Olanda (6).

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0