O nouă ediție a Bicaz Kayak Fest, în acest weekend, pe lacul Izvorul Muntelui

O nouă ediție a Bicaz Kayak Fest, în acest weekend, pe lacul Izvorul Muntelui

 

 

Dacă vă plac apa, aerul proaspăt de munte și mișcarea trebuie să fiți prezenți, pe 15 și 16 iunie, la cea de-a cincea ediție a Bicaz Kayak Fest, eveniment ce îi reunește pe toți iubitorii de ambarcațiuni ușoare din România. Astfel, cei interesați sunt așteptați în Portul turistic Bicaz, pe malul lacului Izvorul Muntelui de la poalele masivului Ceahlău din județul Neamț, pentru a vedea priveliști minunate, a întâlni localnici ospitalieri, pentru a gusta mâncarea tradițională moldovenească și pentru a participa pe apă, cu un caiac sau o canoe, la concursurile organizate pentru toată lumea, indiferent de vârstă, informează organizatorii.

„Sâmbătă, 15 iunie, poți să participi la un maraton de 40 de kilometri sau la un semimaraton de 20 kilometri, iar seara te vei distra cu cei mai faini oameni la concertul susținut de către Green Ties Band, aflați în turneul de promovare a Water Music Festival Ceahlău. Duminică, 16 iunie, te așteaptă alte două concursuri: unul de sprint, cu plecare de la Barajul Bicaz până în dreptul Portului turistic, iar al doilea de eskimo-rolling, tehnica de a roti caiacul răsturnat. Vă așteptăm în weekendul de Rusalii să padelați și să vă consumați energia pe apă, într-un cadru natural impresionant, la Bicaz Kayak Fest 2019!”, este invitația lansată de organizatori.

Bicaz Kayak Fest este organizat de Asociația Holismed și Clubul Outdooris, în parteneriat cu Primăria Bicaz și urmărește promovarea sănătății prin mișcare, încurajarea și dezvoltarea comunității caiaciste din România, prin adunarea într-o competiție sportivă deschisă a iubitorilor amatori și profesioniști de caiac, canoe și alte ambarcațiuni fără motor, din țară și străinătate.

Mai multe informații despre eveniment pe www.bicazkayakfest.ro sau www.facebook.com/bicazkayakfest.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0