O mamă cu patru copii are nevoie de ajutorul nostru

Dimensiune text

O mamă cu patru copii minori trăieşte o adevărată dramă. Anca Grigore a divorţat de curând şi a trebuit să plece din casa soacrei, împreună cu cei patru copii, cu vârste între patru şi nouă ani. Tatăl copiilor se află în străinătate, iar femeia şi copiii au ajuns pe drumuri.

Anca îşi dă toată silinţa ca cei patru copii să nu fie afectaţi de drama prin care trec, dar nu poate face minuni. Tatăl copiilor nu mai ţine legătura cu familia şi nu plăteşte acestora pensie alimentară, motiv pentru care Anca a apelat la justiţie pentru a-şi proteja copiii.

Autorităţile locale au ajutat-o pe mamă să-şi găsească o locuinţă socială. „Femeia a venit la noi şi ne-a cerut sprijinul. Este un caz deosebit, fiind vorba de patru copii minori. Mamei i-a fost acordat un ajutor financiar de urgenţă şi, apoi, o locuinţă socială, pe strada Revoluţiei, în care urmează să se mute în câteva zile. Totodată, am sfătuit-o să apeleze la Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Roman, pentru a-şi întocmi un dosar în vederea acordării unui ajutor de încălzire”, a precizat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Femeia lucrează de puţin timp şi nu are bani pentru achiziţionarea de articole de mobilier şi electrocasnice pentru locuinţă. Tânăra mamă are nevoie de ajutorul nostru. „Este o mamă care trece printr-o adevărată dramă. Este o persoană cu studii superioare, responsabilă, care are forţa şi credinţa că va ieşi cu bine din această încercare. Pentru început, are nevoie de o dotare minimală – un pat, un aragaz, o masă cu scaune şi un covor”, a spus părintele Mihăiţă Popovici, de la Biserica „Precista Mică” din Roman.

Locuinţa primită de Anca Grigore se află pe strada Revoluţiei, bloc 11, ap. 13.

Cei care vor să ajute această familie pot lua legătura cu părintele paroh Cătălin Gabriel Miclăuş, de la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Roman.



COMENTARII

WORDPRESS: 0