O femeie și fetița ei, lovite de o mașină în Cartierul Muncitoresc

O femeie și fetița ei, lovite de o mașină în Cartierul Muncitoresc

Dimensiune text

 

Miercuri, 11 decembrie, în jurul orei 12, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au intervenit la un accident rutier produs pe strada Mihai Viteazul din Roman, soldat cu rănirea a două persoane.

Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un tânăr de 24 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazul, ar fi efectuat, neregulamentar, manevra de depășire a unui autoturism, condus de un bărbat de 33 de ani, din Roman, pe trecerea pentru pietoni de la intersecția cu strada Aleea Revoluției, acroșându-l lateral.

„Din impact, autoturismul condus de tânărul de 24 de ani a părăsit partea carosabilă, a pătruns în parcarea amenajată pe strada Aleea Revoluției, unde a acroșat o femeie de 33 de ani și o minoră de 2 ani, ambele din Roman. Femeia și minora au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, informează IPJ Neamț.

Victimele au fost transportate cu ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman, cadrele medicale diagnosticând-o pe femeie cu contuzii la gambe, iar pe fetiță cu traumatism cranio-cerebral ușor și escoriații la nivelul capului. Din fericire, rănile celor două nu au fost grave, astfel că, după investigațiile medicale, femeia și fetița acesteia au putut fi externate în cursul după-amiezii, au precizat reprezentanții Spitalului Municipal de Urgență Roman.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0