O femeie s-a răsturnat cu mașina lângă Simionești

O femeie s-a răsturnat cu mașina lângă Simionești

 

 

Joi, 16 mai, în jurul orei 15.30, în comuna Cordun a avut loc un accident de circulație în urma căruia o femeie a fost rănită.

Conform IPJ Neamț, accidentul s-a petrecut după ce o femeie în vârstă de 32 de ani, din Horia, a condus un autoturism pe DC 51, în afara localității Simionești, către Cordun, iar la un moment dat femeia nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat pe contrasens, apoi a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

„În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a femeii, care era singură în mașină, aceasta primind ulterior îngrijiri medicale. Polițiștii au testat-o cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Au fost demarate în acest caz cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Totodată, în urma verificării documentelor personale și ale mașinii, polițiștii au constatat că autoturismul în cauză nu avea inspecția tehnică periodică valabilă, fapt pentru care au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare ale autoturismului”, precizat agent șef adjunct Robert Costan, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Cadrele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Neamț sosite la fața locului au diagnosticat-o pe femeie cu traumatism cranio-cerebral cu plagă parietală, victima fiind preluată de un echipaj cu asistent medical şi predată la Centrul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0