O companie din Bucureşti vrea să cumpere Tera Center

Dimensiune text

Preţul solicitat de administratorul judiciar Pavel Management a fost de 900.000 de euro. Firma care şi-a manifestat interesul de a achiziţiona complexul oferă în jur de 600.000 de euro.

Afacerea mall-ului din Roman, lansată în anul 2004, nu s-a dovedit a fi una profitabilă în timp, societatea Tera Center acumulând datorii foarte mari la bugetele de stat, motiv pentru care a fost declarată falimentară. Lichidatorul judiciar Pavel Management IPURL, numit conform sentinţei civile 551F din data de 17 octombrie 2012, a organizat, încă de anul trecut, în fiecare zi de luni, licitaţii publice pentru vânzarea complexului Mall Tera Center. Preţul de pornire pentru această clădire a fost de patru milioane de lei.

Până acum, însă, nu a fost găsit un cumpărător pentru acest complex. Au existat mai multe oferte şi negocieri, dar fără niciun rezultat. În prezent, lichidatorul judiciar se află în negocieri cu o firmă din Bucureşti, dar pentru o sumă mai mică decât cea iniţială.

În tot acest timp, compania Pavel Management a realizat mai multe lucrări pentru întreţinerea clădirii. În momentul preluării în administrare, complexul prezenta mai multe deficienţe, în special legate de instalaţia electrică.

„Am făcut mai multe investiţii în acest complex, pentru a-l face cât mai atractiv pentru un eventual cumpărător. Am executat lucrări de modernizare, am pregătit clădirea pentru iarnă, am pus antigel în instalaţii, am rezolvat mai multe probleme ale instalaţiei electrice, prin montarea unor generatoare foarte puternice. În prezent, avem negocieri cu o companie din Bucureşti, «Smart Line Production», care şi-a manifestat interesul de a achiziţiona clădirea pentru o sumă mai mică decât cea cerută iniţial, de 900.000 de euro, oferind în jur de 600.000 de euro. Aşteptăm acum acceptul din partea creditorului nostru, BRD, pentru a valoriza complexul la preţul pe care îl avansează ofertantul”, a declarat Vasile Pavel, managerul firmei Pavel Management.

Cumpărătorul care şi-a manifestat interesul faţă de acest mall intenţionează să îi păstreze aceeaşi destinaţie. În prezent, 400 de metri pătraţi sunt închiriaţi, din totalul de 540 ai clădirii. Subsolul nu a fost încă solicitat pentru închiriere, deoarece acolo mai trebuie făcuse unele lucrări de amenajare. La parter mai este un singur spaţiu liber, acolo unde cel care doreşte să devină proprietar intenţionează să deschidă un restaurant chinezesc.

Firma „Pavel Management IPURL”, activă pe piaţa prestatorilor de servicii din România încă din 1998, oferă clienţilor săi servicii legate de management, execuţie silită de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), contabilitate şi expertize contabile, cenzor, evaluări patrimoniale, reorganizări judiciare, risc de faliment, proiecte de finanţare rambursabile şi nerambursabile, îmbunătăţirea performanţei şi profitabilităţii afacerii, management de proiect, reorganizări de întreprinderi, evaluarea riscului în relaţiile cu partenerii, consultanţă fiscală şi financiară, dizolvare judiciară şi atragerea răspunderii personale în faliment pentru sume ce înglobează accesoriile.



Articol mai vechi

COMENTARII

WORDPRESS: 7
  • catalin 7 ani

    urez faliment si urmatorului capitalist !

  • serafin 7 ani

    Foarte bun ideia cu restaurantul chinezesc,asa poate mai scapam de maidanezi.

    • florin 7 ani

      Ce te faci daca in Roman nu sunt chinezi care sa-i manince ?

      • Cicerone 7 ani

        E mancare chinezeasca, s-ar putea sa nu stii ce manaci.

        • florin 7 ani

          Cit de tampit trebuie sa fii, ca sa nu stii ce mananci ?!

  • catalin 7 ani

    cum sa nu sti.tot carne din romania insa plicurile chinezesti cu potentiatori de aroma si glutamat te vor face sa salivezi.ei le spun sosuri secrete chinezesti.

  • sandu 7 ani

    Florine tu te crezi asa de destept incat crezi ca stii ce mananci de vreo 10 ani ? Tu chiar crezi ca ce bagi in gura e ce scrie pe eticheta produsului? Atunci cum iti explici aparitia atator boli de se crucesc si doctorii…