O călătorie în lumea simțurilor în expoziția „Laborator 2.0”, la Muzeul de Științele Naturii Roman

O călătorie în lumea simțurilor în expoziția „Laborator 2.0”, la Muzeul de Științele Naturii Roman

 

Eventera și Complexul Muzeal Județean Neamț vă invită în „Laborator 2.0”, în perioada 2 – 11 octombrie, în cadrul Muzeului de Științele Naturii Roman. Expoziția este adresată copiilor cu vârste între 5 și 14 ani și își propune să le ofere acestora o experiență educațională nonformală care să le deschidă simțurile pentru știință, informează organizatorii.

În perioada 2 – 11 octombrie, din oră în oră în intervalul 9:00 – 17:00, sunteți invitați la Muzeul de Științele Naturii Roman să descoperiți știința prin intermediul simțurilor. În zona de biologie vor fi prezentate funcționarea organelor de simț și se va analiza, pe baza unei instalații interactive, cum funcționează creierul. Pentru că o mare parte din zona de biologie este dedicată testării simțurilor, cei prezenți vor vedea prin ochii oamenilor care au defecte de vedere, apoi prin ochii unei pisici sau chiar ai unei albine, vor testa simțul tactil prin cutii senzoriale, tot în jocuri senzoriale vor testa și simțurile olfactiv și pe cel auditiv.

„După ce am vorbit despre modul în care simțurile ne ajută să ne adaptăm și să reacționăm în mediul în care trăim, călătoria senzorială în Laborator 2.0 va continua cu zona de fizică. Aici vom explora fenomene din optică și acustică. Vom afla ce reprezintă undele electromagnetice, ca, mai apoi, să ne concentrăm pe lumina vizibilă și o trecem prin tot felul de fenomene: reflexie, refracție, dispersie sau polarizare. Aici vom face curcubeie, vom îmbina puzzle-uri cu oglinzi sau vom îndoi creioane în apă. Tot în zona de fizică vedem invizibilul cu efectul Schlieren, sunetul cu experimente de cimatică, dar și matematica prin Figurile lui Lissajous. Într-o eră dedicată evoluției tehnologice, copiii simt de la vârste foarte mici presiunea și stresul vitezei. Pentru a ne regăsi echilibrul este nevoie să simplificăm lucrurile și să fim mai atenți la simțuri. Simțurile ne ajută să explorăm lumea înconjurătoare și să ne adaptăm acesteia, dar mai au un rol, acela de a da gust, culoare și echilibru vieții noastre. În Laborator 2.0 ne deschidem simțurile pentru a explora știința, facem corelații, răspundem la întrebări și ne bucurăm de curiozitate, a noastră și a copiilor”, precizează organizatorii.

Expoziția a fost organizată până acum în Iași, Arad, Timișoara, Piatra Neamț, Vaslui și Brăila, Ploiești, a atras peste 30.000 de vizitatori și îți propune să ajungă și în alte orașe din țară. Un tur ghidat durează aproximativ 50 de minute, iar tururile se desfășoară din oră în oră în intervalul 9:00 – 17:00. Prețul unui bilet este de 12 lei de persoană.

Pentru rezervări puteți suna la 0766704668 sau trimite e-mail la adresa: rezervari@eventera.ro, iar pentru mai multe informații despre desfășurarea expoziției puteți vizita pagina de facebook https://www.facebook.com/Laborator.ro/.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0