O butelie a explodat într-o gospodărie din Trifeşti

La finalul săptămânii trecute, în urma exploziei unei butelii dintr-o gospodărie din localitatea Trifeşti, două persoane, în vârstă de 66 şi 67 de ani, au ajuns la spital cu arsuri pe o suprafaţă semnificativă din corp. Bărbatul, în vârstă de 67 ani, a fost diagnosticat cu arsură de gradul I-II pe aproximativ 20% din suprafaţa corporală şi traumatism umăr stâng. Iniţial, acesta a fost transportat de un echipaj cu asistent medical, aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ, la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, şi, apoi, a fost transferat la Clinica „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

O altă victimă, de sex feminin, în vârstă de 66 de ani, a fost diagnosticată cu arsură gradul I-II pe aproximativ 15% din suprafaţa corporală, faţă şi membre superioare. După ce a fost dusă la Spitalul Roman, pacienta a fost transferată de echipaj cu medic la Iaşi.


COMENTARII

WORDPRESS: 0