Numărul familiilor care doresc să adopte un copil, în creștere în județul Neamț

Numărul familiilor care doresc să adopte un copil, în creștere în județul Neamț

 

Numărul nemțenilor care își doresc să devină părinți adoptivi este în creștere de la an la an, în beneficiul copiilor abandonați de părinții lor biologici. Datele statistice centralizate de Biroul Adopții, Post-adopții din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț arată că, pe parcursul primelor nouă luni din acest an, 52 de familii au solicitat evaluarea pentru obținerea atestatului în vederea adopției, 44 reușind să obțină acest document care le permite să devină părinți adoptivi. Numărul solicitărilor a crescut foarte mult, pe tot parcursul anului 2018 fiind atestate 29 de familii, informează reprezentanții DGASPC Neamț.

Numărul copiilor adoptați sau declarați adoptabili este însă în ușoară scădere, ceea ce generează frustrări viitorilor părinți, întrucât procesul adopției se prelungește destul de mult. Pe parcursul anul 2019, au fost declarați adoptabili 26 de copii, iar 21 au fost adoptați definitiv prin hotărârea instanței.

„Procesul adopției poate fi unul de durată, întrucât este o diferență mare între așteptările familiilor adoptive și realitate. Majoritatea potențialilor părinți își doresc copii foarte mici, perfect sănătoși – și fetițe, în special. Realitatea arată, însă, că numărul nou-născuților abandonați este mic, fiind în scădere de la an la an, iar copiii care, totuși, intră în sistem au de multe ori, ei sau părinții biologici, probleme medicale. Misiunea specialiștilor din cadrul Biroului Adopții este aceea de a găsi cea mai potrivită familie pentru copiii adoptabili și, de aceea, este foarte important ca așteptările lor să se plieze pe realitatea existentă în sistemul de protecție. Poate, în timp, familiile vor da dovadă de mai multă flexibilitate, oferind astfel șansa la o viață fericită și unor copii care deja au fost loviți de destin mult prea devreme”, afirmă Cristina Păvăluță, directorul DGASPC Neamț.

Există și o bază de date cu copiii greu adoptabili, care de ani de zile așteaptă să fie luați în familie, dar pe care nu îi dorește nimeni. Lista cu acești copii poate fi consultată de familiile atestate la sediul DGASPC Neamț.

La data de 30 septembrie 2019, în Registrul Național pentru Adopții figurau la categoria „greu adoptabili” 29 de copii din județul Neamț. Cel mai mic are vârsta de 4 ani, iar cel mai mare de 13 ani și jumătate. Aceștia au fost declarați adoptabili de mulți ani, dar, cu toate acestea, nu au fost doriți de nici o familie, nici din județ și nici din țară. Principalele motive care au făcut ca acești copii să fie incluși pe această listă sunt afecțiunile medicale cu care au fost diagnosticați, etnia, vârsta, faptul că fac parte din grupe de frați sau nu s-a identificat nicio familie potrivită pentru adopție ori familia găsită a renunțat la adopție, mai spun reprezentanții DGASPC Neamț.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0