Numărul bolnavilor de cancer, în uşoară scădere

Cancerul este una dintre cele mai grave afecţiuni înregistrate în judeţul Neamţ, despre care au luat la cunoştinţă cel puţin cinci nemţeni în fiecare zi din primele cinci luni ale anului. 730 de persoane au primit acest crunt diagnostic în primele cinci luni din 2015. Cu toate acestea, numărul cazurilor înregistrate a fost mai mic cu 54 faţă de primele cinci luni din 2014. „Cele mai multe persoane diagnosticate cu cancer au provenit din zona Piatra Neamţ, respectiv 293. Alte 198 proveneau din zona Roman, 109 – Tîrgu Neamţ, 63 – Bicaz şi 67 – Roznov”, a precizat doctorul Mirela Grădinaru, şeful Departamentului Sănătate Publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ.

Conform statisticilor medicale de specialitate, în funcţie de numărul cazurilor înregistrate anul acesta şi de localizare, pe primul loc se situează cancerul digestiv (stomac, colon, intestine, rect), urmat apoi, ca răspândire, de cancerul bronhopulmonar, cancerul de sân şi cancerul de col uterin. Cei mai mulţi dintre bolnavii de cancer luaţi în evidenţă au vârste cuprinse între 45 şi 60 de ani.

Sunt greu de numit cauzele care provoacă această maladie, dar, în opinia multora dintre medici, stresul este principalul vinovat de activarea genei cancerului pe care o purtăm cu toţii. Alţi factori de risc mai sunt consideraţi alcoolul, tutunul sau compuşii chimici care sunt prezenţi în multe dintre alimentele consumate zilnic.


COMENTARII

WORDPRESS: 0