Articol publicat în data de: mie, 26 Iul 2017



Număr record de proiecte de hotărâre de consiliu local

 

Luni, 31 iulie, va fi cea mai grea ședință de Consiliu Local din ultimii ani, înregistrându-se un record al numărului de proiecte de hotărâre ce se vor supune dezbaterii, nu mai puțin de 27 de propuneri legislative, dacă nu cumva ordinea va fi suplimentată cu proiecte urgente.

Cu această ocazie va avea loc și validarea unui mandat de consilier local, ajungându-se iar la numărul normal de aleși – 21, după ce primarul Lucian Micu a fost ales de cetățeni și viceprimarul Roxana Iorga a fost aleasă de consilieri viceprimar. Până la alegeri, Lucian Micu a fost viceprimar cu atribuții de primar, optând acum pentru funcția de primar și renunțând astfel la votul din Consiliul Local. Locul său în forul legislativ va fi luat de următorul supleant pe lista PNL, și anume de către Mihai Armanu.

O altă noutate a acestei ședințe este aceea că nu toate proiectele de hotărâre sunt semnate de primar, ci unele poartă semnătura unor consilieri. Pe lângă proiectele ce țin de urbanism, de aprobarea unor cheltuieli, consilierii vor dezbate și proiectul cu privire la prețul gunoiului, după ce Guvernul a prorogat taxa de mediu de 80 de lei pe tonă, astfel încât, de la 1 iulie, romașcanii vor fi scutiți de această taxă.

Ordinea de zi și toate proiectele de hotărâre pot fi consultate la următoarea adresă – http://primariaroman.ro/HCL-Pro.php.

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>