Prima paginăPolitica

Noul primar al comunei Dulcești se luptă cu birocrația

Dimensiune text

Mihai Michiu (foto) spune că prima măsură va fi de reorganizare a activității Primăriei Dulcești, astfel ca problemele cetățenilor să fie soluționate cu eficiență și respect. Îmbunătățirea infrastructurii va atrage și investitori, crede noul primar.

 

Noul primar al comunei Dulcești, Mihai Michiu, se consideră răsplătit cu un scor electoral de peste 56% pentru eforturile depuse pentru a-i convinge pe locuitorii comunei de necesitatea schimbării. „A fost o campanie grea, nu doar pentru că am trecut de mai multe ori pe la fiecare poartă și am vorbit cu fiecare om în parte, ci și pentru că am avut de luptat cu inerția, cu dependența de un sistem păgubos, în care oamenii au fost mințiți, păcăliți cu promisiuni deșarte, amăgiți cu gesturi minore din partea administrației locale controlate de un singur om. Vă dau un singur exemplu, legat de modul în care au fost tratați cetățenii. Este o formă de dispreț fără margini să lași un om să umble de la un birou la altul, cu un vraf de hîrtii în mînă, și să nu sară nici un funcționar să-l întrebe, să-l ajute, să-i rezolve problema. Eu văd altfel lucrurile: cetățeanul stă pe scaun și spune ce-l doare, iar funcționarii se consultă între ei pentru a fi cît mai eficienți posibil. Nu vă mai spun că nici măcar titluri de proprietate nu au fost eliberate pentru toți solicitanții, deși legea fondului funciar este din 1991!„, a apreciat primarul ales al comunei Dulcești.

Reformarea administrației locale se va face în paralel cu lansarea unor investiții, respectiv a unor proiecte cu finanțare guvernamentală sau externă. „Este greu de crezut că, în 2012, o comună aflată pe drumul județean, la numai 15 minute de Roman, are încă drumuri doar pietruite, nu are alimentare cu apă potabilă și canalizare, nu are un program de colectare a deșeurilor, lipsuri cauzate de indolență sau neglijență și de un management administrativ defectuos. Experiența mea de pînă acum, ca om de afaceri, mă avantajează în sensul cunoșterii legislației, a intoleranței față de birocrație, dar cu o deschidere maximă pentru investițiile care să aducă bunăstare și confort locuitorilor comunei și să convingă eventualii investitori că la noi în comună sînt condiții decente avantajoase de dezvoltare a unei afaceri și, nu în ultimul rînd, de trai. Să știți că m-am hotărît greu să candidez, în primul rînd pentru că nu aș fi acceptat un scor negativ în lupta cu un primar în funcție care nu a făcut nimic bun pentru oameni și comună, dar și pentru că nu aș fi putut minți oamenii cu proiecte sau promisiuni pe care să nu am condiții să le realizez. De altfel, contez mult, ca și pînă acum, pe sprijinul colegilor din PSD, al celor din alianța USL care au dovedit puterea de convingere asupra electoratului într-o proporție copleșitoare, dovadă încrederea și simpatia de care ne bucurăm, dar pe care nu avem voie să le ratăm„, crede noul primar.

Mihai Michiu este avantajat și de faptul că știe comuna și pe localnici ca pe propria-i familie. Născut în 24 iulie 1954, în Dulcești, Mihai Michiu a trecut prin toate etapele de formare profesională care i-au garantat un loc de muncă la IMR, apoi, după decembrie 1989, prin absolvirea studiilor de profil, s-a dedicat administrării hotelului Condor, al cărui proprietar este.

COMENTARII

WORDPRESS: 4
  • Nu Conteaza 8 ani

    Noi oamenii de rand va votam ca sa traiti voi bine! nici dumneata domnule Mihai Michiu nu ve-i face mare lucru la primarie! asa spune-ti toti la inceput (minciuni desarte) ca ve-ti face multe…dar cand ajunge-ti acolo sus…uita-ti de cei care v-au pus in functie, de noi! Tin sa precizez ca sunt A-politic sa nu se faca vre-o confuzie

    PS v-om vedea rezultatele muncii in primul an daca este cazul 🙂

    stima,
    NU CONTEAZA

  • Pt Nu Conteaza 8 ani

    Ok..ti-am inteles nemultumirile..dar totusi ar trebui sa mai inveti sa scrii..de recomandat sa mai pui mana sa citesti inca de vreo doua ori Gramatica Limbii Romane..cu toate ca lucrul asta trebuia facut la vremea lui..

  • of, of ! 8 ani

    Cateva precizari pentru tinerii care citesc mesajul.Nu de alta , dar vor crede ca asa se scrie si ar fi pacat !
    Corect se scrie : ,,vei face,, , ,,veti face,, ,,ajungeti ,, ,,vom vedea,,,, spuneti ,, ,, uitati,,
    si ,, vreo ,, .

    Cu stima,

    CHIAR CONTEAZA CUM SCRIEM

  • Cetatea al Comunei Dulcesti 8 ani

    Cetăţean ai Comunei Dulceşti

    Bună ziua,
    Sunt un cetăţean onest al comunei Dulceşti si aş avea mai multe comentarii la adresa domnului primar Mihai Michiu. În primul rând aş dori să-i amintesc d-lui primar Michiu că are datoria morală să spună adevărul despre terenul pe care este amplasat Motelul Condor (o buna parte este a cetăţenilor din satul Cârlig- pot sa dau şi nume dacă este cazul) şi ca să avem o continuare a celor declarate de d-ul primar ar trebuie sa-i amintim ca în această campanie a trecut de mai multe ori pe la poarta fiecărui cetăţean dar ultima vizită a fost decisivă şi ca să înţelegeţi la ce mă refer o să vă amintesc domnule primar doar seara de 9 Iunie 2012 în care mai mulţi consilieri locali au distribuit câte 50 de RON/ persoana, umblând din poartă în poartă. Investiţiile despre care pomeniţi dumneavoastră nu o să le realizaţi deoarece nu sunt priorităţi ale cetăţenilor din comună, nu le trebuie lor apa curentă si canalizare pentru că nu au ce face cu ele, oameni ar fi mulţumiţi doar cu asfaltarea drumului judeţean şi a celor comunale dar asta e alta discuţie. Aş vrea să vă amintesc că acum patru ani aţi afirmat că asfaltaţi drumul judeţean printr-un proiect european, aţi minţit şi atunci o să minţiţi şi în continuare să nu mai spun că o să creaţi 2000 de locuri de muncă în comună ,cred că o să mutaţi uzina de ţevi de la Roman la Condor după ce o să-l transformaţi în azil de bătrâni şi cu convingerea asupra electoratului dumneavoastră domnule primar NU AVEŢI NICI UN MERIT. Vă doresc mult succes.