Articol publicat în data de: mie, 15 Feb 2012



Noul ministru a schimbat programul la ISJ

O adresă emisă de Secretariatul General al Guvernului a transformat programul scurt al zilelor de vineri din Inspectoratul Școlar Județean în program de lucru normal, de la ora 8 la ora 16.

 

Adresa ajunsă și înregistrată la Inspectoratul Școlar Județean Neamț marți, 14 februarie, dispune uniformizarea programului de lucru al aparatului Guvernului și al instituțiilor publice centrale și locale, prin instituirea programului de lucru săptămînal de luni pînă vineri, între orele 08.00 -16.00, cu respectarea condițiilor legii.
La inspectoratul școlar, programul de lucru se desfășura de luni pînă joi între orele 08.00-16.30, iar vinerea se încheia la ora 14. Ne vom conforma adresei sosite de la Minister„, a spus inspectorul școlar general adjunct Vasile Munteanu.

Aceeași adresă vizează și programul de lucru din fiecare unitate de învățămînt.
Conform prevederilor Legii educației, programul de lucru al dascălilor este de 40 de ore săptămînal. În fiecare zi, cadrele didactice semnează condica pentru orele petrecute efectiv la catedră (cel puțin 18 în fiecare săptămînă), diferența pînă la 40 de ore de muncă pe săptămînă fiind reprezentată de ore de studiu individual, pregătirea lecțiilor de a doua zi sau pregătirea și evaluarea testelor elevilor, pentru care nu există prevederea expresă ca acestea să se desfășoare în mod obligatoriu la școală.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close