Noul Cod Fiscal oferă sprijin celor care iau bani de la stat

Noul Cod Fiscal, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016, îi avantajează pe asistaţii social şi pe familiile acestora. Conform noilor reguli, „cetăţenii români cu domiciliul în ţară” au calitatea de plătitori de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate. Adică, indiferent dacă ai venit sau nu, dar apelezi la serviciile medicale din sistemul public sau nu, asigurarea de sănătate trebuie plătită. În schimb, persoanele care sunt beneficiare de ajutor social „îşi plătesc” asigurarea de sănătate din buzunarul nostru, al tuturor. Mai exact, plata asigurării de sănătate se realizează de către Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (APIS). APIS nu plăteşte asigurare de sănătate doar pentru beneficiarul de ajutor social, ci şi pentru membrii familiei acestuia. Acest lucru se întâmplă şi în actuala legislaţie şi va fi valabil şi după 1 ianuarie 2016.

La nivelul APIS Neamţ nu există, conform reprezentanţilor acestei instituţii, o centralizare a celor care beneficiază de ajutor social, pentru a se putea afla de câţi ani beneficiază un cetăţean de ajutor social. Nici la nivelul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Roman nu există o asemenea centralizare, dar reprezentanţii administraţiei locale îi cunosc bine pe unii asistaţi social. „De când au fost oferite, de Guvern, primele forme de ajutor social, sunt persoane care au beneficiat, cu mici întreruperi, aproape în fiecare an de ajutor social”, a afirmat Constantin Cudalb, purtătorul de cuvânt al Primăriei Roman.

Valoarea ajutorului social lunar se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau persoanei singure. Pentru persoana singură, venitul minim garantat este de 142 lei/lună. Valoarea ajutorului creşte progresiv în funcţie de numărul de membri din familie. O familie compusă din patru membri va avea un venit minim garantat de 442 lei/lună, iar de la cinci persoane în sus, suma creşte cu câte 37 de lei pentru fiecare persoană în plus.

La nivelul judeţului Neamţ, în luna iunie 2015 erau în plată 6.427 de beneficiari de ajutor social, pentru care s-a achitat 1.488.558 de lei.

Comunele cu cei mai mulţi beneficiari sunt localităţile Pipirig, Răuceşti, Valea Ursului, Oniceni, Vânători, Crăcăoani şi Icuşeşti – la polul opus fiind Mărgineni, Dumbrava Roşie, Girov, Gherăeşti şi Timişeşti.


COMENTARII

WORDPRESS: 0