NOUA ŞCOALĂ DIN HORIA A FOST PREDATĂ COPIILOR

La inaugurare au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, cadre didactice, elevi şi părinţi. Invitaţii au susţinut necesitatea implicării lor pentru realizarea şi a altor investiţii în învăţământ.

Noua clădire a Școlii Gimnaziale „Carmen Sylva”, din localitatea Horia, a fost inaugurată sâmbătă, 15 martie. La eveniment au participat primarul comunei Horia, Vasile Baciu, viceprimarul Cristian Ion Baciu, consilieri locali, avocatul Ioan Chelaru, senator PSD de Neamţ, profesor Viorel Stan, inspector şcolar general al Inspectoratului Școlar Judeţean (ISJ) Neamţ, profesoara Rodica Vădeanu, inspector pentru învăţământul preşcolar în cadrul ISJ Neamţ, profesorul Mihai Hanganu, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ Culiţă Tărâţă, profesoara Maria Palade, directorul şcolii Gimnaziale „Otilia Cazimir” din Cotu Vameş, profesoara Gabriela Samson, directorul Liceului Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad”, cadre didactice ale şcolii din Horia, elevi, părinţi şi foşti dascăli.

Manifestarea a început cu tăierea panglicii inaugurale şi cu sfinţirea noii clădiri de către preoţii parohiei, Gheorghe Smerea şi Petru Hrestic. „Aşa cum ştim cu toţii, şcoala şi biserica sunt două instituţii care contribuie foarte mult la devenirea umană. Atunci când administraţia publică locală se implică pentru ca activitatea celor două instituţii să se desfăşoare aşa cum trebuie, comunitatea va avea parte de un viitor foarte bun, de oameni pregătiţi pentru viaţă. Avem un primar priceput, consilieri vrednici, un director de şcoală care este preocupat ca această instituţie să pregătească elevii pentru societate. Este o investiţie făcută într-o vreme în care multe şcoli se închid. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu ca pragul acestei instituţii să fie trecut de multe generaţii de elevi, care să obţină rezultate bune la învăţătură şi să devină, de ce nu, elevi ai liceului nostru”, a declarat preot profesor Gheorghe Smerea, directorul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec ştefănescu” din Roman.

Despre necesitatea construcţiei a vorbit directorul unităţii şcolare. „În anul 2011 avea loc turnarea temeliei acestei clădiri, iar acum o dăm în folosinţă. Am dorit să oferim elevilor un spaţiu modern, pentru a ne păstra copiii acasă, deoarece poziţia acestei şcoli este destul de vulnerabilă. Copiii ne pleacă. Trec podul, aşa cum spunem noi. Acum dispun de condiţii bune de studiu şi de un personal didactic dăruit. Sperăm să colaborăm şi pe viitor şi să putem oferi copiilor noştri şi alte investiţii”, a precizat profesoara Liliana Bulgaru, directorul Școlii Gimnaziale „Carmen Sylva” din Horia.

Noua clădire a şcolii s-a realizat şi cu fonduri de la bugetul local, ca parte de cofinanţare a proiectului. „Vreau să mulţumesc tuturor celor care au colaborat cu noi pentru construirea acestei şcoli, inclusiv constructorului, care a respectat termenul finalizării investiţiei. Tot programul s-a derulat prin Ministerul Educaţiei şi prin ISJ Neamţ. Contribuţia Consiliului Local a constat în introducerea utilităţilor, însumând 250.000 de lei”, a spus Vasile Baciu, primarul comunei Horia.

Inspectorul general al ISJ a evidenţiat faptul că actuala guvernare sprijină educaţia. „Am reuşit această performanţă de când suntem la guvernare, şi anume să nu desfiinţăm nicio unitate şcolară. Noi vrem să construim şcoli, nu să le dărâmăm. Copiilor le spun să folosească această şcoală, să înveţe, pentru că numai prin muncă o să ajungă sus”, a spus profesorul Viorel Stan, inspector şcolar general al ISJ Neamţ.

Mihai Hanganu a transmis mesajul preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Culiţă Tărâţă: „Particip pentru a doua oară, în această comună, la inaugurarea unei investiţii în domeniul învăţământului, după cea de la Cotu Vameş. Felicitări pentru această investiţie materială, dar şi pentru ceea ce investesc cadrele didactice în aceşti minunaţi copii”.

Senatorul Ioan Chelaru a adresat un îndemn oamenilor politici de a sprijini educaţia. „Eu nu prea particip la asemenea evenimente. Este una din puţinele excepţii pe care am făcut-o, venind la inaugurarea acestui corp de şcoală. În general, noi, oamenii politici, dintr-o parte sau alta a eşichierului politic, nu am făcut mare lucru pentru învăţământ. Unora nu le place să recunoască. Sunt profesor universitar şi ştiu ce înseamnă învăţământul. Consider că suntem vinovaţi de situaţia şcolii şi că toţi, laolaltă, ar trebui să punem umărul şi capacitatea intelectuală pentru a schimba lucrurile. Am făcut şcoala la Pildeşti. Era o situaţie extrem de dificilă, în perioada anilor ’60. N-aş fi ajuns niciodată nici profesor universitar, nici avocat, nici decan de barou, nici preşedinte al Uniunii Juriştilor fără să învăţ carte. Datorez ceea ce sunt părinţilor mei şi şcolii pe care am urmat-o. Noua clădire de şcoală din Horia este o realizare deosebită, în aceste timpuri dificile. Cei care suntem la vârf în politică sau în conducerea statului ştim că există o stare de nemulţumire generală care vine de aproape 20 de ani şi la care trebuie să căutăm soluţii. Nemulţumire şi faţă de ceea ce societatea şi statul oferă profesorilor. S-au încercat mici paliative, cum ar fi majorarea salariilor profesorilor debutanţi şi investiţii în şcoli cât să asigurăm condiţii bune. În şcoală se plămădesc caractere. Este o muncă pe care, din păcate, nu toţi oamenii o realizează. Să iei un copil şi să-l faci om este ceva ce nu mai face nimeni, poate exceptând sectorul medical, unde se salvează vieţi”, a spus senatorul Ioan Chelaru.

Elevii şcolii din Horia au oferit invitaţilor, la finalul întâlnirii, un program artistic, din care nu au lipsit poezia, cântecul şi jocul.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Eu 5 ani

    Este si meritul fostei directoare Emilia Ciomartan…de ea de ce nu s-a spus nimic..nu este corect si nici frumos…greul ea l-a dus.