Nouă proiecte adoptate în ședința extraordinară a Consiliului Local de miercuri

Nouă proiecte adoptate în ședința extraordinară a Consiliului Local de miercuri

 

Consilierii locali romașcani s-au întrunit miercuri, 16 octombrie, de la ora 14, în cadrul unei ședințe extraordinare, pe ordinea de zi a ședinței fiind incluse nouă proiecte de hotărâre, cu participarea a 15 consilieri locali din totalul de 21, toate proiectele fiind aprobate.

Între hotărârile adoptate miercuri de executivul local s-au numărat cele privind aprobarea listei finale de priorităţi pentru anul 2019 în vederea repartizării locuinţelor sociale,  transmiterea unui imobil în administrarea Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, exercitarea dreptului de administrare asupra unui imobil, aprobarea rectificării unor contracte de vânzare-cumpărare, modificarea HCL nr. 155/2017 privind aprobarea închirierii unui imobil, modificarea HCL nr. 196/2019 privind aprobarea vânzării unor locuințe ANL, transmiterea dreptului de proprietate a unui imobil și schimbarea destinaţiei acestuia, aprobarea rectificării bugetului local consolidat, a listei de investiţii finanțate din bugetul local și a listei de investiții la Spitalul Municipal de Urgență Roman pe anul 2019 și un proiect de hotărâre privind îndreptarea unei erori materiale strecurate în HCL nr. 221/2019. Proiectele dezbătute miercuri pot fi consultate pe site-ul Primăriei Roman, la acest link.

„Vă mulțumesc pentru disponibilitatea dumneavoastră de a veni la această ședință extraordinară, motivată de câteva proiecte care aveau caracter de urgență. Ne vom revedea în ședință ordinară pe data de 31 octombrie, când vom avea din nou o rectificare de buget, ca urmare a sumelor primite luni – așteptăm și publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de Guvern – și, ulterior, vom face repartizarea. Vor fi sume care vor merge către secțiunea de funcționare a Primăriei municipiului Roman”, s-a adresat consilierilor locali în finalul ședinței primarul Lucian Micu.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0