Articol publicat în data de: mar, 12 Iul 2016



„Nostalgii”, dar şi „A fi”

 

ciobanu gheorghe am 03De la cartezianismul profesional al autorului – Mihai Hanganu – şi pînă la vitalismul liric al volumului său de versuri – „Nostalgii” – nu e decît un pas, aşa precum între titlul de pe copertă şi revărsarea de „a fi” a poeziilor cuprinse în interior e o „aruncătură de băţ” considerabilă. „Nostalgiile” de la intrare devin, pe parcurs, „fundalul de contrast”, o constelaţie îndepărtată, alăturate amîndouă la o remarcabilă certitudine existenţială, apartenentă unui început cristalic. Sînt „nostalgii”, care presimt şi un astfel de timp al lui „mai tîrziu”. Dacă acum jumătate de secol, Françoise Sagan întîmpina viaţa cu „Bonjour, tristesse”, acum, poetul Hanganu o trăieşte din plin, cu acest: „Bonjour, la vie”, atît de „nostalgic de nostalgie”. Prin asta, poetul desface şi mai mult evantaiul de sensuri al acestui romantic cuvînt.

În primul său popas liric, autorul „cutreieră prin amintiri”. Sînt amintiri care aduc la timpul prezent o nealterată bucurie de a trăi, protoplasmatic, viaţa şi de a glumi, spontan, la orice. Și totul în mijlocul unei naturi rurale, blîndă şi bună, idilică uneori şi lipsită, întotdeauna, de contradicţiile luptei pentru existenţă. Totul e un spaţiu „paradisiac”, de sorginte bucovinean, a cărui armonie estompează, din prudenţă psihologică, adîncimile, mai puţin diurne, ale unui neiertător „care pe care”. Și de aceea autorul se desfăşoară şi naturist şi natural, trimiţînd la un „Creangă în versuri”, sau la un „Coşbuc al nordului cu fagi”.

Eflorescenţa supremă a sănătăţii sale existenţiale, asemeni întregii naturi, o constituie însă dragostea, cînd „vîrsta nu are vîrste” şi cînd multitudinea umană se restrînge la perechea celor doi. Aici poetul se desfăşoară larg, prefigurînd o „ars amandi” imperativă, gravitaţională, cosmică chiar. Iubirea, la autor, porneşte cu acel preludiu al primilor fiori şi se opreşte la cealaltă înfiorare, a „sărutului brâncuşian”. Nimic din asimptota abstractă a lui Tristan, sau din ritualul protocolar al Cavalerilor unei „Mese rotunde”. Pentru Hanganu, acest determinism al fiinţării, numit de noi iubire, repetă, parcă, mecanica sistemelor cosmice din univers, alcătuite asimetric din două corpuri diferite, unul din ele atrăgînd, iar celălalt fiind atras, precum protonul şi electronul, steaua şi plantele din jur, sau acestea din urmă şi sateliţii lor naturali. Și aici, poetul nostru este atras de „ea”, e un mereu zbuciumat masculin, ce gravitează în jurul unui feminin solaric, în braţele căruia, uneori încrucişate neutru, ar dori, dintr-o clipă în alta, să cadă. De aici, preludiul paradisiac al iubirii, ca şi drama, de mai tîrziu, a neîmplinirii ei. Și această a doua parte a „Nostalgiilor” hanganiene redă, firesc şi omeneşte, acea traiectorie gravitaţională dintre înfiorare şi epidermă.

mihai hanganu nostalgii Cartea 1În ultima parte a plachetei – „Polemice” -, autorul cultivă un acelaşi optimism concentric, evitînd a scormoni existenţa şi continuînd a o privi de la înălţime şi din mers, creionînd-o spontan într-un tonic „allegretto giocoso”. Dacă în „Destin” îşi prefigurează programul său poetic, în „Protest” se îndepărtează de el, devenind acum mai realist şi mai neîncrezător în viitor, nu cu intenţie baricadistă, ci mai mult constatativă. Nu se opreşte în a da chiar şi unele recomandări sociale, caritabile şi dăruitoare, apropiindu-se, contemporan, de „Mărul de lîngă drum”. După ce, în primele părţi, prefigurează o natură „pro homo”, acum zăboveşte la o alcătuire socială, „pro domo”. Dar, infrastructura sa emanatoare de lumină şi de armonii se face resimţită şi acum, chiar dacă titlurile trimit la penumbra unui „dincolo”. Astfel, în poezia „Nostalgie”, ogoru-i roditor, sufletul e plin de bucurii şi lăutarii cîntă, iar „La moartea unui prieten” începe cu: „Bună dimineaţa, soare”. O pendulare existenţială care, în profunzime, e o compensare generatoare de echilibru.

Versificaţia lui Hanganu este şi ea aducătoare de „noli tangere”, prin geometrismul ei cartezian, prin absolutismul rimelor şi prin folosirea dominantă a unui aceluiaşi model poetic. Preferinţa poetului pentru acel timp static şi insularic al începuturilor îl conturează pe acesta ca fiind preocupat de aleatorismul devenirilor ulterioare, ceea ce l-a determinat să orizontalizeze clepsidra. Grija pentru rimă depăşeşte pe acea pentru măsură, semnificînd, parcă, ordonarea imensităţii în cochilii egale. Și, mai presus de orice, poetul îmbină cotidianul cu demersul creativ, lirica sa situîndu-se, astfel, la frontiera dintre „arta firescului” şi „firescul artei”, dintre un „a fi” şi un „altfel de a fi”, amîndouă fiind profund umane.

 

de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna octombrie 2004

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close