Noi depozite de gunoi pe marginea drumului european E 85

Noi depozite de gunoi pe marginea drumului european E 85

 

 

Între lucrările efectuate de lucrătorii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași se numără, periodic, și lucrări de curățenie sau estetică rutieră. La începutul acestei săptămâni, astfel de lucrări au fost efectuate pe mai multe sectoare de drum din județul Neamț, între care și DN 2 – E 85, km 336+800, în localitatea Traian, DN 15B, km 9+200, extravilanul localității Petru Vodă, DN 15, km 251+400, extravilanul localității Chirițeni și DN 12C, km 53+950, extravilanul orașului Bicaz. Din imaginile difuzate de reprezentanții DRDP Iași se pot vedea, din nou, mai multe movile de gunoi, una dintre acestea aflată pe marginea sau în apropierea E 85, în apropierea localității Traian. În aceeași zonă, miercurea trecută, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei autocamioane.

Periodic, angajaţii de la Drumuri sunt nevoiţi să strângă sute de kilograme de deşeuri de pe acostamentele drumurilor naţionale din subordine, dar şi din parcările special amenajate, în ciuda faptului că acestea sunt echipate cu coşuri de gunoi. „Astfel de situaţii întâlnim zilnic pe drumurile naţionale din regiune. Avem un program periodic de salubrizare a spaţiilor aflate în subordinea noastră, dar, de multe ori, lipsa de civilizaţie depăşeşte puterea noastră de intervenţie. (…) Iar aici nu îi suspectăm doar pe participanţii la trafic, adică pe cei care aruncă un PET sau un ambalaj pentru gustări, ci şi localnicii sau operatorii economici, care folosesc parcările şi acostamentele drumurilor naţionale pe post de vărsători de gunoi, aruncând saci întregi de gunoaie, dar şi uleiuri sau diverse reziduuri, cu un impact devastator asupra mediului”, afirma, la începutul acestui an, Ovidiu Mugurel Laicu, directorul general regional al DRDP Iaşi.

DRDP Iaşi a făcut apel în mai multe rânduri la înţelegerea şi bunul simţ ale conducătorilor auto, trăgând totodată un semnal serios de alarmă către autorităţile competente – Garda de Mediu, poliţia locală şi cea naţională – în sensul depistării şi sancţionării celor care se fac responsabili de perturbarea gravă a normelor de convieţuire socială, dar şi al verificării agenţilor economici, în sensul existenţei sau nu a contractelor pentru ridicarea gunoiului menajer.

Foto: facebook / DRDP Iași

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0