Prima paginăActualitateRoman

Noi conducte cuplate la reţeaua de apă din Roman

Dimensiune text

Romaşcanii au stat, marţi, fără apă la robinete aproape toată ziua. Întreruperea furnizării apei a fost anunţată din timp de reprezentanţii companiei ApaServ şi a fost necesară pentru realizarea unor lucrări de amploare în mai multe puncte din oraş.

Pe bulevardul Nicolae Bălcescu (artera Roman Vest), noua conductă de apă, realizată cu bani de la bugetul local, a fost cuplată la reţeaua oraşului. Noua conductă de pe strada C.A. Rosetti, realizată cu bani din bugetul companiei ApaServ, a fost şi aceasta cuplată la reţeaua municipiului. Deocamdată a intrat în circuit doar porţiunea cuprinsă între străzile Smirodava şi Mihai Eminescu, dar lucrările vor continua spre Școala „Vasile Alecsandri”. Alte lucrări efectuate în cursul zilei de marţi au fost pe bulevardul Republicii, la intersecţia cu Anton Pann şi în cartierul Nicolae Bălcescu, acolo unde a fost necesară devierea unei coloane.

COMENTARII

WORDPRESS: 0