Nepotul ministrului Enache a declanșat un nou conflict cu Poliția

Liniștea locuitorilor din satul Crăiești, comuna Bozieni, a fost tulburată, marți seară, de un localnic care s-a suit pe un stîlp de iluminat și care amenința că se aruncă în gol, din cauza unei amenzi.

 

Protagonistul acestei scene a fost Petru Enache (foto), în vîrstă de 28 de ani. Cunoscut polițiștilor pentru faptele sale antisociale și condamnat în trecut pentru furt, Petru Enache era nemulțumit de faptul că, în urmă cu puțin timp, fusese amendat de oamenii legii. Tînărul a stat agățat de stîlpul de iluminat aproape o oră, timp în care la fața locului au ajuns pompieri, un echipaj de la Serviciul de Ambulanță și polițiști.
Totul s-a terminat în jurul orei 23.00, cînd la Crăiești a juns șeful Secției de Poliție Rurală Oniceni, comisarul Vergil Corjinschi.

Înainte de a fi șef de secție, ofițerul de poliție a lucrat mai mulți la Poliția Roman, unde s-a ocupat de infracțiunile judiciare. Așa că Petru Enache și comisarul Corjinschi se cunoșteau bine, omul legii anchetîndu-l în trecut pe scandalagiu. Din acest motiv, cînd l-a văzut pe comisar, Petru Enache și-a dezlegat cordonul cu care se legase de stîlp și a coborît singur, fiind, apoi, preluat de echipajul de la Ambulanță.

Dincolo de acest episod, povestea vieții lui Petru Enache pare desprinsă dintr-un scenariu de film. Tînărul și cei doi frați ai săi au fost marcați în copilărie de o tragedie: tatăl lor și-a omorît soția, astfel că cei trei copii au rămas și fără mamă, dar și fără tată. După acest moment, copiii au fost înfiați și crescuți de bunicul lor, care era un om respectat al comunității, fiind, pentru 38 de ani, primarul comunei Bozieni. „Din păcate, nici unul dintre copii nu a mers pe urmele bunicului, care era un om deosebit. Toți au ajuns să comită fapte antisociale și să fie condamnați„, a afirmat Doinel Grumezescu, primarul comunei Bozieni.

Petru Enache este descendent al binecunoscutului ministru din perioada comunistă Petru Enache, membru marcant al Comitetului Central al PCR. Legenda locală face legătura între moartea subită a fostului ministru și opoziția pe care o făcea acesta față de politica lui Ceaușescu, dovadă fiind monumentul de marmură neagră ce domină cimitirul „Eternitatea” din Roman, sub care sicriul din plumb sigilat nu a putut fi deschis nici măcar la șapte ani, conform ritualului creștin.


COMENTARII

WORDPRESS: 0