Articol publicat în data de: joi, 09 Mar 2017



Nemțeanul Sorin Moisă, în topul europarlamentarilor „a căror activitate merită urmărită în 2017”

 

Europarlamentarul nemțean Sorin Moisă figurează într-un clasament al europarlamentarilor a căror activitate merită urmărită în anul 2017, top realizat anual de publicația Politico.

Europarlamentarul Sorin Moisă

Cel mai bine plasat dintre cei trei europarlamentari români din top este social-democratul Sorin Moisă, care ocupă poziția 31. Despre Sorin Moisă, singurul român care a figurat în ierarhia din 2016, Politico notează că a jucat un rol extrem de important în finalizarea acordului CETA. „Unii ar spune că Moisă a avut o contribuție mai importantă chiar decât cea a comisarului european Cecilia Malmstrom. A fost stânca schimbului economic liber într-un grup socialist divizat”, se arată în articol.

Un alt social-democrat, Victor Boștinaru, este pe locul 33, în timp ce Adina Vălean, reprezentantă a grupului popularilor europeni (PPE), ocupă locul 35. Lista celor mai de viitor 40 de europarlamentari nu este, potrivit Politico, o ierarhie a celor mai ample CV-uri sau a celor mai răsunătoare nume, ci o evaluare în funcție de rezultatele individuale și de prioritățile legislative.

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close