Naționalele de aruncări lungi au fost amînate

Federația Română de Atletism a anunțat miercuri, 15 februarie, printr-un comunicat, schimbarea datei de desfășurare a Campionatului Național pentru perioada 21-23 martie.

 

 

Unul dintre cele mai importante concursuri interne pentru atleții romașcani, pe parcursul anului, dacă nu chiar cel mai important, este Campionatul Național de Aruncări Lungi.

La Roman există o foarte bună școală de aruncări, confirmată și prin medaliile cucerite ediție de ediție de sportivii de la Clubul Atletic sau Liceul cu Program Sportiv.

Ediția de iarnă a naționalelor de aruncări lungi, la toate categoriile de vîrstă, era programată a se desfășura în perioada 6-8 martie.

Federația Română de Atletism a anunțat miercuri, 15 februarie, printr-un comunicat, că, „avînd în vedere vremea nefavorabilă, care a perturbat serios derularea antrenamentelor de aruncări în aer liber, s-a decis schimbarea datei de desfășurare a Campionatului Național pentru perioada 21-23 martie„.

Programul va fi următorul: miercuri, 21 martie – juniori 2, copii 1, 2 și 3; joi, 22 martie – juniori 1, juniori 3; vineri, 23 martie – seniori și tineret.


COMENTARII

WORDPRESS: 0