Municipiul Roman, la un pas de înfrățire cu localitatea Larrisa, din Grecia

Municipiul Roman, la un pas de înfrățire cu localitatea Larrisa, din Grecia

Dimensiune text

 

Primaria RomanUn romașcan i-a propus primarului Romanului ca municipiul nostru să se înfrățească cu o localitate din Grecia, unde numele marelui agronom Ion Ionescu de la Brad stă la loc de cinste. Dat fiind faptul că, în 2018, se împlinesc 100 de ani de la nașterea celui care a pus bazele agriculturii științifice și a școlii agricole românești, primarul Lucian Micu spune că ideea este una bună și poate fi pusă în practică.

Propunerea a venit în cadrul audiențelor pe care conducerea Primăriei Roman le acordă săptămânal. La audiențele de joia trecută, 15 persoane au dorit să discute cu primarul Lucian Micu. „Problemele ridicate au ţinut de necesitatea refacerii marcajelor din sensurile giratorii, amplasarea unor limitatoare de viteză pe Vlad Ţepeş şi Principatele Unite, modificarea orarului pentru şcolile de şoferi – în sensul să li se permită accesul cursanţilor pe străzile principale şi în intervalul 7.00 – 09.00 şi 12.00 – 14.00, alocarea unor locuri de parcare din zona centrală locuitorilor din aceste zone, acordarea de ajutoare de urgenţă sau probleme legate de fondul locativ. De asemenea, un romaşcan i-a propus primarului Lucian Micu înfrăţirea municipiului cu localitatea Larissa (capitala provinciei Tesalia), din Grecia, acolo unde numele lui Ion Ionescu de la Brad este trecut pe o placă comemorativă aflată în curtea bisericii Sfântul Gheorghe din Larissa, ca urmare a implicării marelui agronom în implementarea unor metode revoluţionare în agricultură, care au ajutat mult populaţia din zonă. Ideea a fost agreată de primarul Lucian Micu, mai ales că, anul viitor, se vor împlini 100 de ani de la naşterea celui care a pus bazele agriculturii științifice și a școlii agricole românești”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Roman.

Legătura dintre Ion Ionescu de la Brad şi Grecia se găseşte, inclusiv în zilele noastre, în oraşul Larissa, capitala provinciei Tesalia. Este zona în care Ion Ionescu de la Brad, în timpul exilului său – a fost unul dintre revoluţionari paşoptişti, iar acest lucru nu a rămas fără urmări -, a administrat mai multe moşii şi a reuşit să crească producţia agricolă datorită metodelor pe care le-a aplicat. Numele lui Ion Ionescu de la Brad este trecut, acum, pe o placă comemorativă aflată în curtea bisericii Sfântul Gheorghe din Larissa. Presa grecească a scris de mai multe ori despre agronomul român care a implementat metode revoluţionare, pentru vremea aceea, în zona Larissa şi datorită căruia oamenii au trăit mai bine.

Ion Ionescu de la Brad s-a născut la 24 iunie/6 iulie 1818, la Roman. În cursul vieții a activat ca agronom, economist, savant și scriitor. Printre personalitățile secolului al XIX-lea care au militat cu energie și devotament patriotic pentru propășirea poporului român, numele lui Ion Ionescu de la Brad se află la loc de cinste.

Municipiul Roman este înfrățit la această oră cu nouă orașe străine, din Italia (2), Republica Moldova (2), Coreea de Sud, Armenia, Ucraina, Israel și Belgia.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • MICU = CEL MAI SLAB CANDIDAT DE PRIMAR