Municipiul Roman, finalist în programul Capitala Tineretului din România

Municipiul Roman, finalist în programul Capitala Tineretului din România

Dimensiune text

 

 

Programul „Capitala Tineretului din România” a anunțat joi, 16 august, finalizarea procesului de evaluare a candidaturilor înscrise în prima rundă a ediției 2019-2020. Orașele care merg mai departe în finala competiției pentru titlul de Capitală a Tineretului din România sunt: Brașov, Iași și Roman. În această etapă, finaliștii au ca termen limită data de 8 octombrie (ora 16:59) pentru a depune dosarul de candidatură dezvoltat pe baza conceptelor înscrise în prima rundă. Orașul câștigător va fi anunțat pe 10 noiembrie 2018, în cadrul Summitului Tinerilor, ediția a III-a, la Baia Mare.

Inițiativa de a candida  la titlul de Capitala Tineretului din România s-a născut din dorința unui grup de tineri romașcani, care printr-o abordare incluzivă cu o perspectivă globală, își doresc să transforme Romanul într-un hub de energie tinerească. Acest demers a fost concretizat prin colaborarea dintre Primăria municipiului Roman și reprezentații a 13 ONG-uri locale, active în special pe plan socio-cultural-educațional: Asociația KULT Generation, Asociația Tineretul ONU din România, Asociația People to People România, Fundația Leonardo Murialdo, filiala Roman, Asociația Tinerilor Ortodocși „Sfinții Voievozi” Roman, Asociatia Cultural Artistica Gong, Asociația Anima Intelligentia, Asociația Romii Romașcani, Asociația Mușatinii Roman, Asociația culturală „Pro-Loco”, Asociația Wall of Art, Fundația Umanitară Pacea și Comunitatea evreiască din Roman.

„Misiunea noastră este aceea de a-i conecta pe toți tinerii romașcani cu tinerii din România și din străinătate, aducându-i mai aproape de factorii de decizie privind politicile locale și naționale ce îi vizează direct, implicându-i în mod activ în gândirea strategiilor privind sectorul de tineret. Suntem convinși că prin crearea de oportunități de formare, de schimb de experiențe, de implicare și dezvoltare vom contribui la creșterea unei noi generații de indivizi activi, critici și deschiși la nou”, a afirmat Sebastian Hrib, inițiator al proiectului Roman Capitala Tineretului din România.

„Prin programul Capitala Tineretului din România (CTR) vom atinge aspecte care îi interesează pe tineri, inclusiv: cetățenia participativă, mobilitatea, creativitatea, dezvoltarea personală și socială. Schimbarea și dezvoltarea societății sunt procese naturale, și de aceea privim CTR ca o oportunitate de a stimula și de a modela această dezvoltare, contribuind la construirea unei societăți mai sănătoase și mai incluzive”, spune Irina Mihălcuț, inițiatoare a proiectului Roman Capitala Tineretului din România.

„Sunt mândru să vă pot spune că orașul nostru a ajuns în finala competiției pentru a obține titlul de «Capitala Tineretului din România» și a realiza activități interesante, măcar timp de un an, pentru romașcani. Îi felicit pe toți cei care și-au pus mintea, experiențele și visurile la un loc și au creionat un proiect ambițios pentru Roman, care îi are în centru pe tinerii dornici de a evolua. În finală, ne «duelăm» cu Brașov și Iași, orașe mari, dar asta nu ne descurajează, pentru că inițiatorii acestei competiții pun accent pe conceptul gândit și pe relația dintre tineri și administrația publică locală, iar la aceste două capitole suntem destul de puternici. Am încredere că, indiferent de rezultat, parte din proiectul gândit de tinerii romașcani va deveni realitate. M-am angajat deja în a-i sprijini și de aceea cred că această experiență este un câștig pentru întreaga comunitate”, a afirmat, cu acest prilej, primarul Lucian Micu.

Orașul câștigător va purta titlul de Capitala Tineretului din România în perioada 2 mai 2019 – 1 mai 2020 și va câștiga un premiu în valoare de 50.000 de euro, acordat de Banca Comercială Română (BCR). Premiul reprezintă un punct de pornire pentru finanțarea proiectelor propuse de orașul câștigător, dar și o resursă disponibilă pentru contribuția proprie în atragerea de surse adiționale de finanțare.

Orașele finaliste își vor prezenta și susține candidaturile în fața membrilor juriului de selecție, care va analiza în prealabil candidaturile finale. Juriul este unul independent și este format din: Adeline Dan (Asociația Municipiilor din România), Alexandru Ion Giboi (AGERPRES), Alin Ignat (Tineretul Național Liberal), Ana-Maria Doxan (NESTLÉ), Anca Năstase (Federația VOLUM), Cătălin Lazăr (Ministerul Tineretului și Sportului), Claudiu Catană (Tineretul Alianței Liberalilor și Democraților), Constantin Bratu (Coca-Cola România), Csongor Oltean (Conferința Tineretului Maghiar din România), Dan Barna (Uniunea Salvați România), Daniel Orza (Baia Mare Capitala Tineretului din România), Denisa Samek (Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România), Gabriel Carnariu (Bacău Capitala Tineretului din România), Liviu Rogojinariu (Comitetul Economic și Social), Marius Deaconu (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România), Mihaela Gîrleanu (Organizația Națională Cercetașii României), Miruna Andriesei-Iavni (BOSCH România), Olivia Adriana Vanea (Organizația de Tineret a Partidului Mișcarea Populară), Petre Manole (Tineretul Social Democrat) și Petru Apostoaia (Consiliul Național al Elevilor).

Jurizarea proiectelor se va face în funcție de o serie de criterii, printre care motivația care a stat la baza fundamentării candidaturii, coerența viziunii, a misiunii și a obiectivelor, și corelarea proiectelor propuse cu strategii și documente de politici publice de tineret.

„Proiectele tuturor celor trei orașe finaliste anul acesta merită apreciate, deoarece sunt foarte creative și pline de entuziasm. Apreciem în mod deosebit responsabilitatea în pregătirea dosarului de candidatură și așteptăm cu mare interes detalierea conceptelor înscrise. Oricare dintre proiecte are potențialul să aducă schimbări permanente în comunitate și abia așteptăm să fim alături de noua capitală pe acest drum frumos care urmează”,  a spus Tudor Ogner, Președintele Federației Tinerilor din Cluj.

Programul „Capitala Tineretului din România”, care funcționează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului, titlu deținut de Cluj-Napoca în 2015, a fost inițiat de către Consiliul Tineretului din România, Federația Tinerilor din Cluj, Grupul PONT și Banca Comercială Română. Prima ediție a avut loc în anul 2016, iar primul oraș din România care a purtat acest titlu a fost Timișoara, urmat de Bacău și Baia Mare, care deține acest titlu începând cu 2 mai 2018.

Detalii despre programul Capitala Tineretului din România sunt disponibile pe site-ul https://capitalatineretului.ro.

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0