Articol publicat în data de: mie, 13 Iun 2012



Muncitor din Neamț, vedetă în Italia

Un nemțean care a rămas fără loc de muncă în Italia a găsit un mod inedit de a-și face un CV. El a postat un videoclip pe YouTube în care își prezintă un scurt CV și poze de pe diferite șantiere pe care a lucrat. Videoclipul a avut atîta succes încît publicația Corriere della Sera i-a publicat povestea.

 

Dacă pe unii criza îi doboară, pe alții îi face să găsească soluții din ce în ce mai ingenioase. Este și cazul unui nemțean, Gheorghe Horghidan. Acesta a fost concediat, recent, de către patronii italieni, astfel că el s-a gîndit la un mod inedit de a-și căuta un loc de muncă. El a postat pe YouTube un anunț de cerere de angajare, care, în numai cîteva zile, a strîns peste 4.000 de vizualizări. În contextul în care, la sfîrșitul lunii mai, un muncitor român s-a sinucis după ce și-a pierdut locul de muncă, Corriere dela Sera a publicat povestea muncitorului din Neamț, dîndu-l ca exemplu pozitiv.

 

Un șomer ingenios

 

Gheorghe Horghidan a plecat în Italia în 2004, după ce a lucrat la o fabrică de mobilă din județul Neamț. Aproape trei ani de zile a lucrat la negru în Peninsulă, după care și-a făcut toate documentele legale. Prea tîrziu, însă, pentru că Italia a fost lovită de criză.

La început, mi-am dat seama că lucrurile s-ar putea înrăutăți. Am renunțat la ieșirile în oraș, apoi, acum vreo doi ani, la obiecte de electronică. Pe urmă, la tot mai multe lucruri. Acum, fac cumpărăturile la discount și cheltui din economii. Pentru chirie – 300 de euro pe lună, pentru întreținere și pentru mașină. Mașina e importantă, nu te ia nimeni de acasă să de ducă pe șantier. Am fost serios, toți patronii m-au apreciat. Am depus cerere pentru ajutor de șomaj. Ar fi vreo 600-800 de euro, timp de șase luni, în funcție de anii lucrați în regulă. Aștept răspunsul peste vreo lună jumătate. Dar, și-așa, caut de muncă. Ce fac atunci cînd se termină șomajul?„, spune Gheorghe Horghidan în presa italiană.

Așa i-a venit ideea postării unui anunț de prezentare pe YouTube. „Am decis că e mai potrivit așa. Nu scriu bine italiană, dar vorbesc corect. Ca să nu mă fac de rîs, am decis să fac un clip video. Mai aveam ceva experiență la fotomontaj pe calculator. Am filmat, am pus fotografiile și l-am încărcat. Eu nu caut celebritate, ci doar un loc de muncă în construcții. Pe 10 mai am fost concediat. Patronul italian ne-a trimis pe toți acasă. Nu și-a luat banii nici el de la firma pentru care a lucrat în ultimele luni. Și noi, muncitorii, am lucrat trei luni fără salariu. Acum, a început să ne dea cîte ceva din salariul pe trei luni, dar puțini bani. Cît despre videoclip, am primit multe aprecieri, dar, pînă acum, nici o ofertă„, a mai povestit Gheorghe Horghidan.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close