Prima paginăActualitate

Motociclist din Cordun la spital, după ce a căzut într-o râpă

Motociclist din Cordun la spital, după ce a căzut într-o râpă

Dimensiune text

Pompierii romașcani au fost înștiințați duminică, 21 februarie, în jurul orei 14:14, prin apel la 112, despre producerea unui accident în urma căruia o persoană a căzut cu motocicleta de la înălțime, pe raza comunei Dulcești, în zona satului Corhana, informează ISU Neamț.

La locul solicitării s-au deplasat de urgenţă pompierii din cadrul Detașamentului Roman, cu o autospecială pentru stingere cu modul pentru descarcerare, o ambulanță SMURD TIM și utilajul UT 2000. Accesul până la victimă nu a putut fi făcut cu autospecialele, astfel că pompierii au parcurs aproximativ trei kilometri de unde au lăsat autospecialele și până au ajuns la victimă.

„Pompierii, cu ajutorul tărgii lopată și UT 2000, au scos victima din râpa de aproximativ opt metri adâncime și au transportat-o la ambulanța SMURD TIM, de la jumătatea distanței fiind ajutați de un autoturism de teren. Victima, un bărbat de aproximativ 28 de ani, a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD și a fost transportată la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Conform IPJ Neamț, bărbatul rănit este un tânăr din comuna Cordun. „Este vorba despre un tânăr de 28 de ani, din Cordun, care, în timp ce se deplasa cu o motocicletă pe un câmp din apropierea râului Moldova, a sărit peste un mal de pământ de aproximativ un metru și jumătate înălțime, s-a dezechilibrat și a căzut de pe motocicletă. La fața locului s-a prezentat un echipaj medical, care l-a preluat și transportat la spital. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent de poliție Dimitrie Mocanu, din cadrul Compartimentului Relații Publice al IPJ Neamț.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0