Moșii de toamnă, pomenirea morților

Dimensiune text

În prima sîmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rînduit pomenirea tuturor morților, cunoscută în popor și sub numele de „Moșii de toamnă”.

 

 

În toate bisericile din Roman și zona limitrofă orașului se va săvîrși Sfînta Liturghie, urmată de slujba parastasului pentru morți. Slujbe de pomenire se vor oficia și în cimitire la mormintele celor dragi. „Moșii de toamnă” reprezintă o sărbătoare care se desfășoară în perioada 26 octombri- 8 noiembrie. Sărbătoarea „Moșilor”, provenită din cultul arhaic, își are originea încă din timpul geto-dacilor și reprezintă o formă a cultului strămoșilor.

Această tradiție este sărbătorită în fiecare anotimp: „Moșii de primăvară” (Mucenici), „Moșii de vară” (sîmbăta ce precede Rusaliile), „Moșii de toamnă” (celebrați la Ziua Crucii, la Sfînta Maria Mică sau de Sfinții Petru și Pavel) și „Moșii de iarnă”. Biserica Ortodoxă a ales această zi de pomenire atît pentru drepții din Vechiul Testament, care au „adormit” fără să-l vadă pe Hristos, cît și pentru cei care au murit pe neașteptate și fără pregătirea necesară. Aceste mijlociri au ca scop ca Dumnezeu să-i judece cu blîndețe și să-i așeze în „ceata drepților”.


COMENTARII

WORDPRESS: 0