Articol publicat în data de: vin, 17 Feb 2012



Moşii de iarnă

Biserica Ortodoxă îi pomeneşte sîmbătă, 18 februarie, în ziua cunoscută drept Sîmbăta morţilor sau Moşii de iarnă, pe cei trecuţi la Domnul.

 

 

Se face pomenire pentru toţi cei care n-au avut parte de slujbele rînduite din felurite pricini, fie că au murit pe neaşteptate, departe de casă, pe mare, în munţi, în războaie, de foc, de ger, fiind cuprinşi în pomenirea obştească din această sîmbătă premergătoare Postului Mare.

În această zi se săvîrşeşte Sfînta Liturghie, care e urmată de slujba parastasului pentru cei adormiţi. În această zi, credincioşii pregătesc colivă, colaci, plăcinte, pe care, după ce sînt sfinţite de preot, le dau de pomană de sufletul celor morţi. Pentru sufletul morţilor se mai dau de pomană răcituri sau sarmale, în vase de lut, alături de care se aşează şi o cană sau o ulcică cu apă sau vin. Cei care primesc milostenia spun „bogdaproste”, cuvînt care provine din slava veche (Bogda prostit) şi care înseamnă „Domnul să-i ierte”.

Odată cu Moşii de iarnă începe etapa sîmbetelor dedicate celor răposaţi întru Domnul, şapte la număr, care se încheie cu Sîmbăta lui Lazăr, prăznuită înainte de Săptămîna Mare sau a Patimilor lui Iisus. Urmează o săptămînă specială, numită Săptămîna Albă sau a brînzei, o etapă pregătitoare înainte de începerea Postului Mare. În Săptămîna Albă este permis consumul de lapte, brînză şi ouă.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close