Prima paginăSocial

Moş Crăciun de la PNL Roman

Dimensiune text

pnl 2Membrii Organizaţiei de Femei a PNL Roman au oferit, sâmbătă, daruri copiilor care locuiesc în centrul „Familia mea”.

Complexul  „Familia mea” aparţine Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ, în apartamentele aparţinând instituţiei locuind copii fără familie sau ai căror părinţi nu au putut să-i crească. La activitate a participat şi deputatul Dorinel Ursărescu, preşedintele PNL Neamţ, care a precizat că acţiunea reprezintă o parte a unei activităţi mai ample. „E o mare problemă cu copiii, cu tinerii care sunt în centrele de plasament. E o şi mai mare problemă cu tinerii care împlinesc 18 ani şi trebuie să părăsească sistemul, pentru că sistemul social şi cel de învăţământ nu sunt la nivelul la care să pregătească tineri pentru viaţă. De aceea, orice ajutor, orice sprijin în folosul acestor tineri este binevenit”, a afirmat deputatul Dorinel Ursărescu, preşedintele PNL Neamţ.

Acesta a mai spus că membrii PNL fac acest lucru periodic şi i-a îndemnat pe toţi cei cu posibilităţi materiale să contribuie la într-ajutorarea celor care au nevoie de sprijin. „Pachetele pe care le-am pregătit conţin produse tradiţionale – sarmalele şi salata de boeuf fiind gătite de noi -, dulciuri şi cadouri pentru copii, tot ce credem noi că le-ar face un Crăciun mai fericit”, a declarat Andreea Găină, preşedintele Organizaţiei de Femei a PNL Roman.

COMENTARII

WORDPRESS: 0