Mons. Aurel Percă, originar din Săbăoani, va fi înscăunat sâmbătă ca arhiepiscop mitropolit de Bucureşti

Mons. Aurel Percă, originar din Săbăoani, va fi înscăunat sâmbătă ca arhiepiscop mitropolit de Bucureşti

 

Mons. Aurel Percă, numit de papa Francisc arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, va fi înscăunat şi va lua în posesie canonică Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, în cadrul sfintei Liturghii solemne celebrate în catedrala „Sfântul Iosif” din capitală, sâmbătă, 11 ianuarie, începând cu ora 10.30, care va fi transmisă în direct pe TVR1, informează Episcopia Romano-Catolică de Iași.

Conform unui comunicat remis de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, „la eveniment vor participa câteva mii de credincioşi şi peste 200 de preoţi, 2 cardinali, 24 de episcopi catolici, autorităţi civile şi politice, reprezentaţi ai ambasadelor şi cavaleri ai Ordinului de Malta. De asemenea, vor fi prezenţi ÎPS Nifon al Arhiepiscopiei Târgoviştei, din partea Bisericii Ortodoxe Române, ÎPS Hagopian Datev, episcop al Arhiepiscopiei Armene din România, dr. Daniel Zikeli, episcop-vicar al Bisericii Evanghelice C.A. din România, şi Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România”.

Celebrarea va fi transmisă în direct de televiziunea publică, pe canalul TVR1, de la ora 10.30 la ora 12.30.

Sfântul Părinte papa Francisc, în ziua de 21 noiembrie 2019, l-a numit arhiepiscop mitropolit de Bucureşti pe Mons. Aurel Percă – care în ultimii 20 de ani a fost episcop auxiliar de Iaşi – în urma acceptării cererii de retragere a arhiepiscopului Ioan Robu, care conduce Arhidieceza de Bucureşti din anul 1983 şi a ajuns în anul 2019 la limita de vârstă de 75 de ani indicată de dreptul bisericesc.

Mons. Aurel Percă va fi, astfel, al optulea arhiepiscop al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, înfiinţată canonic în anul 1883, deviza sa episcopală fiind „In caritate radicati et fundati!” – „Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire”, fiind luată din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni (3,17), mai arată reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice de Iași.

Cine este noul arhiepiscop mitropolit de Bucureşti

Monseniorul Aurel Percă s-a născut la 15 august 1951 la Săbăoani, Dieceza de Iaşi. A absolvit Şcoala Generală în anul 1965 şi liceul în anul 1969 la Săbăoani. La Iaşi, a finalizat Şcoala de Cantori (1973) şi cursurile Institutului Teologic „Sfântul Iosif” din Iaşi în anul 1979. A fost hirotonit preot pentru Dieceza de Iaşi la 29 iunie 1979 la Iaşi de către Mons. Jakab Antal, episcop auxiliar de Alba Iulia.

De-a lungul celor 40 de ani de slujire preoţească a îndeplinit mai multe misiuni pastorale, responsabilităţi şi funcţii. A activat ca vicar în Parohia „Sfântul Nicolae” din Bacău (1 august 1979 – 30 octombrie 1980). Din noiembrie 1980 a urmat studii postuniversitare la Roma, obţinând licenţa în teologia orientală, la Institutul Pontifical Oriental (1983), şi în teologie morală, la Academia Alfonsiană (1985).

În anul 1985 a revenit în ţară şi a fost numit cancelar la ordinariatul Episcopiei de Iaşi (1985), în acelaşi timp fiind profesor de teologie morală şi patrologie la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi. Între 1989 şi 1994 a fost rector al Seminarului din Iaşi. La 1 august 1994, Mons. Aurel Percă a fost numit vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, continuând să predea teologia morală la Institutul Teologic.

În ziua de 29 septembrie 1999, Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop auxiliar pentru Dieceza de Iaşi, primind titlul canonic de episcop titular de Mauriana. Consacrarea episcopală a avut loc în catedrala nouă din Iaşi la 8 decembrie 1999, episcopi consacratori fiind: PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, ÎPS Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România, şi ÎPS dr. Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti.

În cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România, PS Aurel Percă este membru al Consiliului Administrativ, preşedintele Comisiei pentru Operatori Sanitari, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ şi delegat pentru credincioşii romano-catolici de limbă română din străinătate.

 

 

Foto: Episcopia Romano-Catolică de Iași


COMENTARII

WORDPRESS: 0