Prima paginăEconomie

Modificări în calendarul achitării pensiilor

Modificări în calendarul achitării pensiilor

Dimensiune text

 

 

Casa Națională de Pensii Publice anunță beneficiarii care primesc drepturile prin intermediul Poștei Române că, începând cu luna iulie 2018, calendarul de plată se modifică.

Astfel, plăţile curente se vor efectua între 1 și 15 ale lunii la domiciliul beneficiarilor, iar pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

Plăţile restante se vor efectua între 11 și 15 ale lunii la domiciliul beneficiarilor, iar pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

„Folosim acest context pentru a preciza că în cazul persoanelor ale căror drepturi se achită prin conturi curente sau conturi de card calendarul de plată este cel de până în prezent. Astfel, plata se face începând din data de 14 sau din prima zi lucrătoare care urmează datei de 14, dacă această zi este nelucrătoare. Documentul de informare (talonul mov) se transmite între 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor. Pentru pensionarii avizaţi la domiciliu documentul de informare se poate ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective”, precizează un comunicat al Casei Naționale de Pensii Publice.

Reprezentanții instituției menționează că pentru alinierea la noile standarde ale Regulamentului general UE nr.679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, Casa Națională de Pensii Publice a procedat la pseudonimizarea informației despre codul numeric personal existentă pe mandatele de plată/taloanele de informare pentru toți beneficiarii sistemului public de pensii, începând cu plățile aferente lunii iunie 2018. În acest sens, în rubrica corespunzătoare CNP-ului sunt tipărite primele 9 cifre ale codului numeric personal urmate de șirul de caractere „NNNC”.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • De ce pensile pe card nu se platesc incepand cu data de intai ale lunii,( cine primeste comisionul) casa de pensii care nu livreaza banii incepand cu prima zi din luna conform ordinului sau bancile ca primesc banii pe intai dar le tine in cont pana pe 14 si incaseaza dobanda.De ce este aceasta discriminare???

    • iulian 2 ani

      de acord cu dumneavoastra ,dar schimbarea a fost gandita ptr ca in fiecare an trebuiau tot felul de hotarari ca pensionarii sa primeasca pensia pana in SARBATORILE DE CRACIUN …sau alte sarbatori….cei ce incaseaza pensia pe card nu aveau aceasta problema ei putand ridica pensia de la bancomat chiar si pe 1 ianuarie…probabil si un tur de forta al guvernarii care a dorit prin plata mai devreme a unor pensii sa inchida gura unora care cobeau ca nu mai sunt bani de pensii!!!