Prima paginăEducatieNeamt

Mobilitatea personalului didactic 2016 – 2017

Dimensiune text

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Neamţ a publicat ordinea desfăşurării etapelor de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2016 – 2017. Până la 25 ianuarie, vor fi soluţionate cererile de întregire a normei didactice de predare – învăţare – evaluare la nivelul unităţilor de învăţământ a personalului didactic titular. Aceste cereri vor fi transmise ISJ Neamţ, după ce solicitanţii vor primi acordul sau refuzul Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ şi vor fi însoţite de copii după solicitarea scrisă a cadrului didactic, decizia de numire ca titular şi documentele de studii. Aceeaşi procedură va fi folosită şi în cazul cadrelor didactice care solicită transfer în alte unităţi de învăţământ.

Până la 1 septembrie, unităţile de învăţământ vor întocmi listele cuprinzând personalul didactic titular care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare: pentru limită de vârstă şi la cerere, pentru pensionare anticipată sau pensionare anticipată parţial. Condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie, sunt: 60 de ani şi cinci luni, respectiv 15 ani, stagiul minim de cotizare, pentru femei, 65 de ani, respectiv 15 ani, stagiul minim de cotizare.

COMENTARII

WORDPRESS: 0