Mitropolitul Visarion Puiu a fost omagiat la Roman

Mitropolitul Visarion Puiu a fost omagiat la Roman

 

 

În fiecare an, în perioada 26 – 28 februarie, la Roman, Paşcani şi Mănăstirea Neamţ au loc manifestări cultural–religioase dedicate ierarhului Visarion Puiu, cunoscute sub denumirea de Zilele „Mitropolit Visarion Puiu“. Miercuri, 27 februarie, la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ierarhul Visarion Puiu, în prezența IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Slujba de pomenire, săvârșită de soborul preoților consilieri și inspector eparhiali, face parte din programul cultural–religios dedicat celei de a XXIII-e ediții a Zilelor „Mitropolit Visaroin Puiu”, la împlinirea a 140 de ani de la nașterea ierarhului și a 55 de ani de la trecerea sa în veșnicia lui Dumnezeu.

După săvârșirea parastasului, părintele Florin Țuscanu, președintele Asociației „Mitropolit Visarion Puiu” a adresat celor prezenți câteva gânduri despre ierarhul pomenit: „Ceea ce ne-a adunat astăzi aici este recunoștința pentru Mitropolitul Visarion Puiu. El este un caz unic în istoria Bisericii Ortodoxe Române fiind în același timp admirat și controversat, îndrăgit și hulit, autoexilat în anul 1944 și condamnat la moarte în februarie 1946 de regimul comunist. Activitatea și misiunea sa dinamică trebuie înțelese în contextul timpului de atunci, iar personalitatea sa trebuie respectată și prețuită în toate locurile unde a slujit. Aici, în Catedrala arhiepiscopală, spunea Înatpreasfințitul Părinte Ioachim într-un reportaj, tânărul teolog Victor Puiu, în anul 1905, s-a înfățișat înaintea episcopului de atunci, Gherasim al Romanului, și pe pardoseala acestei catedrale el s-a răstignit pentru Hristos primind chipul îngeresc monahal și numele de Visarion”.

IPS Ioachim adresat un cuvânt de felicitare membrilor Asociației Visarion Puiu: „ Vă felicităm pentru lucrarea pe care o întreprindeți pentru promovarea numelui și activităților unei personalități marcante a Bisericii noastre, Mitropolitul Visarion Puiu. El a fost un exilat care a mers prin mai multe țări, însă, unde a ajuns, a marcat timpul său. Am avut deosebita cinste de a-l acompania de la mormântul unde a fost depus către mormântul din cimitirul istoric al Parisului, acolo unde sunt atâtea personalități românești. Numele lui rămâne paradigmatic în istoria Bisericii noastre și va avea un cuvânt de spus generațiilor viitoare, cu atât ai mult cu cât numeroși cercetători caută să așeze numele lui în panteonul personalităților spiritualității neamului nostru”.

După activitatea din Catedrala mușatină, evenimentul dedicat ilustrului ierarh s-a desfășurat la Muzeul de Istorie din Roman, acolo unde, cu începere de la ora 14.00, s-au derulat comunicări științifice cu participarea invitaților din țară și străinătate, în cadrul Simpozionului internațional: „Visarion Puiu-140 de ani de la naștere și 55 de ani de la trecerea în veșnicie”. În cadrul acestui simpozion au fost susținute comunicări științifice, a fost lansată cartea „Misiunea Bisericii ortodoxe Române în Episcopia Hotinului (1923-1944), autor pr. dr. Petru Ciobanu, și a fost prezentată  revista Valori Perene, buletinul oficial al Asociației „Visarion Puiu”.

Activitățile dedicate Mitropolitului Visarion Puiu au continuat joi, 28 februarie, prin vizita oaspeților la Casa memorială de la Vovidenia, și oficierea, la Mănăstirea Neamț, a slujbei de pomenire pentru ierarhul omagiat, cu prilejul împlinirii a 55 de ani de la nașterea sa în ceruri.

Evenimentul de anul acesta a fost organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi Asociaţia „Mitropolit Visarion Puiu”, precizează reprezentanții Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Visarion Puiu s-a născut la 7 februarie 1879, la Paşcani. A urmat cursurile seminariilor din Roman şi Iaşi şi ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti. A fost hirotonit ierodiacon la Roman, apoi diacon la Catedrala Episcopală. A fost mitropolit al Transnistriei în perioada 1942 – 1944. După război, în august 1944, s-a refugiat în vestul Europei şi, din septembrie 1949, s-a stabilit în Franţa. În anul 1946, a fost judecat şi condamnat la moarte de Tribunalul Poporului din Bucureşti. Visarion Puiu a rămas la Paris, unde a condus, între 1945 – 1958, o eparhie din cadrul Bisericii româneşti. A murit în 1964. Mitropolitul a fost reabilitat postmortem de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 25 octombrie 1990.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0