Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei: „Închiderea județelor nu este o soluţie! Apel la Moldova solidară”

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei: „Închiderea județelor nu este o soluţie! Apel la Moldova solidară”

Dimensiune text

 

COVID-19 nu ține cont de granițe, de orașe, județe, regiuni sau state.
Oricine îi poate deveni victimă, indiferent de vârstă, poziție socială ori loc.
Este un virus „universal” în fața căruia trebuie să existe o reacție medicală, socială și umanitară solidară și coordonată.

O politică de autoizolare aplicată între instituții, administrații și factori responsabili are consecințe criminale pentru populație.

Printr-un concurs nefericit de împrejurări, Suceava a devenit cel mai mare focar din țară, afectând inclusiv o mare parte a personalului medical. Oameni și organizații civice, unele autorități și instituții au reacționat potrivit în fața acestei situații.

În același timp, sunt lipsite de umanitate și complet iresponsabile pozițiile publice ale unor decidenți politici, administrativi sau chiar medicali din Moldova pentru împiedicarea accesului pacienților infectați cu Covid-19 dintr-un județ în spitalele din alte județe.

„Județenizarea” în acordarea ajutorului medical este contraproductivă, ineficientă și poate costa multe vieți.

Cel mai mare pericol în gestionarea Covid–19 este închiderea fluxurilor de pacienţi între judeţele vecine!

Multe dintre reşedinţele de judeţ au doar dotări minimale ale spitalelor, astfel încât sistemul lor medical nu poate funcţiona decât în strânsă relaţie cu centrele spitaliceşti superioare, cele care drenează o parte a pacienţilor la nivel regional.

Închiderea județelor pentru a stopa COVID-19 nu este o soluţie!

Dacă vom ajunge să ne baricadăm din cauza coronavirusului în spatele limitelor administrative, transformându-ne judeţele în citadele, vom avea doar iluzia securizării faţă de ceilalţi.

E necesar ca judeţele – în primul rând cele vecine, apoi cele din toată regiunea – să conlucreze onest şi eficient în combaterea COVID-19.

Cu toate lipsurile, spitalele mari din regiune sunt oricum mai bine dotate pentru a face față situației decât spitalele din orașele mijlocii sau mici.

Cetățenii din judeţele care sunt dotate superior din perspectivă medicală trebuie să înţeleagă că unele dintre spitalele propriului judeţ au fost construite și pentru pacienţii din celelalte judeţe ale regiunii.

Bolnavii au nevoie de asistență medicală, iar aceasta trebuie acordată eficient și nediscriminatoriu acolo unde există capacități, unde există oameni pregătiți și instrumente. Nimeni nu trebuie abandonat, nimeni nu trebuie lăsat să moară!

Chiar dacă nu există o regiune administrativă, avem nevoie de solidaritate regională în această perioadă.

Suceava și sucevenii – pacienți și personal medical, deopotrivă – au nevoie de ajutorul nostru, au nevoie să simtă că locuitorii din celelalte județe ale Moldovei le sunt alături.

În perioade de criză este nevoie de acțiune comună.

Toți moldovenii trebuie să dovedească empatie, solidaritate și să acționeze pentru salvarea concetățenilor loviți de această boală contagioasă și agresivă.

 

Semnează:

Asociația „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” (MDM)
Bogdan Iliescu, neurochirurg, asistent universitar UMF Iași
Dan Zaharia, senior consultant EXTIND, fondator FabLab Iași
Emil Coșeru, actor societar, Teatrul Național „V. Alecsandri” Iași, Universitatea de Arte “G. Enescu” Iași
Codrin Liviu Cuțitaru, profesor dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Alina Cantemir, medic specialist oftalmolog, Iași
Ovidiu Nimigean, scriitor, Iași, Paris
Livia Ostafe, cadru universitar, Universitatea Coventry, Londra
Andreea Manole, farmacist, Iași
Irina Cohal, cadru didactic, Colegiul Național de Artă “O. Băncilă” Iași
Mihai Dimian, Profesor dr., Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava
Ionela Mîndrescu, geograf, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava
Marcel Mîndrescu, geograf, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava
Antonella Cornici, regizor, lect.univ.dr. UNAGE Iasi
Cosmin Maxim, actor Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași
Şerban Lucian, cadru didactic, Bacău
Vali Popa, actor,Teatrul „Mihai Eminescu”, Botoşani
Diana Prescornita, cadru didactic, Botoşani
Viorica Ţurcanasu, medic pensionar, Botoşani
Nicu Hodor, lect. univ., Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Adela Calancea, medic specialist Oncologie Medicală, Spitalul Municipal Rădăuți
Anne-Marie Costan, medic, Medclinic Suceava
Ioan Ciprian Farcaș, Ospedale Niguarda (Milano), tehnician reabilitare psihiatrică, originar din Bacău
Andone Monica, asistent medical generalist, Istituto di Riabilitazione e di Cura Santa Margherita, Pavia
Ioana Zicman, gifted education trainer, Doncaster – Anglia
Alexandra Zaharia, psiholog și asistent-doctorand, Elveția
Lucia Avram, doctorand, SNSPA, București
Anca Morariu-Macovei, psiholog clinician, Suceava
Liviu Mihăileanu, Asociația Tzuby’s Kids, București
Luminița Dan, medic stomatolog, Gura Humorului
Lucia-Manuela Cantonaș, doctorand neuroștiințe, Geneva
Grigore Havarneanu, Research Advisor, International Union of Railways, Paris
Nicoleta Ghiță , asistent medical generalist, București
Dragoș Mihai Cohal, muzician, Armonis, Iași
Camelia Liteanu, manager Contur Design, București
Irina Thiery, regizor, Lion Mentor Association, București
Alexandru Călinescu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, scriitor, membru MDM
Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” – Filiala Iaşi a Academiei Române, membru MDM
Dan Radu, jurnalist, membru MDM
Cristina Leca Zamfirescu, jurnalist, membru MDM
George Țurcănașu, geograf, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, membru MDM
Cătălin Moraru, jurnalist, membru MDM
Alexandru Laurenţiu Cohal, filolog, cercetător la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” – Filiala Iaşi a Academiei Române, membru MDM
Sorin Simon, consilier juridic, membru MDM
Florea Ioncioaia, istoric, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, membru MDM
Daniela Mitrofan, psihoterapeut, Asociaţia Reset
Dragoș Galben, inginer IT, membru MDM
Mihai Chiper, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” – Filiala Iaşi a Academiei Române, membru MDM
Bogdan Roman, antreprenor, membru MDM
Doru Căstăian, cadru didactic, membru MDM
Claudia Negrău, economist, membru MDM
Emanuel Stavarache, Drd., membru MDM
Viorel Oprea, membru MDM
Ovidiu Mihăiuc, jurnalist, membru MDM
Marius Grigore, economist, membru MDM
Romeo-Valentin Muscă, membru MDM
Manuel Perju, antreprenor, membru MDM

 

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei,
Comunicat de presă

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0