Articol publicat în data de: mar, 21 Noi 2017



Minore din Roman, prinse la furat în Bacău

 

Luni, 20 noiembrie, polițiști din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au identificat şi depistat trei minore, din Roman, bănuite de comiterea infracţiunii de furt.

Minorele, una cu vârsta de 13 ani, celelalte în vârstă de 12 ani, ar fi sustras un portmoneu cu documente personale şi suma de 200 de lei, aparţinând unei femei de 34 de ani, din Bacău, în timp ce aceasta se afla la cumpărături într-o societate comercială din localitate.

„Poliţiştii au identificat autoarele și au recuperat bunul sustras, pe care l-au predat păgubitei. În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar cele trei minore au fost internate în Centrul de primire a minorilor în regim de urgenţă Bacău, în vederea stabilirii situaţiei familiare a acestora”, informează IPJ Bacău.

Pentru a vă feri copilul de criminalitate, poliţiştii vă recomandă:
– explicaţi clar copiilor şi adolescenţilor că furturile, indiferent de valoarea lor, nu sunt probe de curaj, ci fapte pedepsite de lege;
– arătaţi-le că, în cazul săvârşirii unor furturi, însuşi hoţul va trebui să plătească pentru faptele sale;
– vorbiţi cu copiii şi adolescenţii despre valoarea proprietăţii personale şi publice şi explicaţi-le că distrugerile aduc prejudicii întregii comunităţii;
– explicaţi copiilor şi adolescenţilor ce fel de pedepse pot primi ca urmare a comiterii acestor fapte (de exemplu, percheziţionarea locuinţei, interogarea, măsuri de internare într-un centru de minori);
– este bine să cunoaşteţi toţi prietenii copilului dumneavoastră, deoarece experienţa arată că, de multe ori, un anturaj nepotrivit poate avea o influenţă negativă asupra comportamentului şi preocupărilor lui;
– testați felul în care copilul dumneavoastră cheltuie banii de buzunar sau economiile sale, iar în caz ca aveţi îndoieli cu privire la sume de bani care nu se justifică, staţi de vorbă cu el;
– urmăriţi comportamentul copilului dumneavoastră observând daca posedă lucruri pe care nu şi le putea permite: ceasuri, telefoane mobile etc;
– evaluaţi mereu, cu ajutorul discuţiilor, dacă copilul poate face diferenţa dintre faptele bune şi cele rele;
– păstraţi mereu legătura cu şcoala pentru a cunoaşte comportamentul şi rezultatele la învăţătură pe care le are copilului dumneavoastră;
– nu lăsaţi copilul nesupravegheat şi verificaţi în fiecare zi modul în care se pregăteşte pentru lecţii.

 

 

 

 

Știrea are 2 comentarii
Lasă un comentariu mai jos
  1. Lauda si multumre poliţiştilor pentru sfaturile/recomandarile adresate părinţilor; pot fi de mare folos in cazuri asemănatoare.

  2. Catalina spune:

    Bine ca la Bacau se poate. La Roman nu. Cele 3 gratii opereaza si la Roman mai ales in zona CNRV-la trepte. Profi, Tosca etc. Au fost facute sesizari, masuri s-au luat????? Macar Politia Bacau nu doarme. Felicitari lor!

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

%d blogeri au apreciat: