Minore din Roman fugite de acasă, după ce au cunoscut doi băieți pe Internet

Minore din Roman fugite de acasă, după ce au cunoscut doi băieți pe Internet

 

În această minivacanță, polițiștii nemțeni s-au confruntat cu două sesizări privind plecarea voluntară de la domiciliu a unor minore, acestea fiind găsite în scurt timp din momentul demarării verificărilor.

Primul caz, sesizat în noaptea de 11 spre 12 august, a fost cel al unei minore de 14 ani, din Piatra Neamț, care, în seara de 11 august, a plecat voluntar de la domiciliu. Având în vedere că echipajele de poliție au fost anunțate în scurt timp, fiind demarate toate verificările pe raza orașului, minora a fost găsită în gara municipiului Piatra Neamț. Aceasta a fost preluată și încredințată familiei.

Cea de-a doua situație a fost înregistrată în ziua de 13 august, când, în jurul orei 16.00, polițiștii au fost sesizați despre faptul că două minore, de 16 și 17 ani, ambele din Roman, au plecat împreună la cumpărături în ziua de 12 august și nu s-au mai întors.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că cele două minore au cunoscut, prin intermediul unei rețele de socializare, doi tineri din comuna Lungani, judeţul Iaşi, cu care, în ultima perioadă, au discutat frecvent la telefon.

Polițiștii au identificat unul dintre tineri și au solicitat sprijinul colegilor din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Frumos, care asigură continuitatea în serviciu pe raza comunei Lungani, din judeţul Iaşi, pentru depistarea minorelor.

În urma căutărilor efectuate de polițiștii ieșeni, cele două minore au fost identificate pe raza satului Zmeu, din comuna Lungani, fiind preluate pentru a fi încredințate părinților. Din verificările efectuate până în prezent, minorele nu au fost victimele vreunei infracțiuni, informează un comunicat al IPJ Neamț.

„În viaţa reală, alegerea unui prieten presupune timp, cunoaştere, plăcere, pasiuni comune, etc. În online toate aceste criterii dispar rămânând unul singur – cât de interesant/atrăgător este avatarul celui care îţi cere prietenia. Urmează un accept iar prietenia e legată. Avem cu cine schimba impresii, gânduri, fotografii, date mai mult sau mai puţin personale. Poliţiştii de prevenire spun însă că în spatele unui profil frumos se pot ascunde intenţii periculoase!”, precizează polițiștii nemțeni.

Recomandările polițiștilor pentru copii

Nu oferi persoanelor întâlnite pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta.

Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane; dacă le comunici această parolă acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise.

Dacă vrei să te întâlneşti cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet, anunţă-ţi părinţii anterior. Oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice.

Evită să postezi pe Internet fotografii care te surprind în ipostaze indecente – acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă la oricine de pe Internet. Ele pot fi folosite, mai devreme sau mai târziu, pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi.

Nu uita că nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este adevărat!

Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană.

Recomandări pentru părinți

Supravegheaţi activitatea copilului dumneavoastră pe Internet. Aşezaţi computerul conectat la Internet într-o zonă deschisă de unde puteţi uşor supraveghea copilul, de preferat în camera de zi. Instalaţi instrumente de filtrare a accesului la Internet, ca măsuri suplimentare de supraveghere.

Încurajaţi-vă copii să vă spună dacă cineva din mediul online îi face să se simtă inconfortabil, ori le provoacă teamă. Învăţaţi-vă copilul ce înseamnă autoprotecţia pe Internet. Dacă un site încurajează copiii să transmită numele pentru a personaliza conţinutul acelui program, ajutaţi-l să-şi găsească un nume fictiv.

„Încurajaţi-vă copilul să aibă un comportament responsabil, cuviincios inclusiv pe Internet, să nu transmită vulgarităţi, ameninţări sau injurii. Pentru faptele abuzive din online, consecinţele sunt în offline, adică în mediul real”, mai spun polițiștii.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0