HomeSocial

Minoră ucisă pentru că nu a vrut să facă sex

Un copil de 16 ani a devenit criminal din cauză că nu a acceptat un refuz. Acesta a omorît o fată de 15 ani, care nu a vrut să facă sex cu el.

 

 

De Dragobete, sărbătoarea iubirii la români, băiatul a omorît în bătaie o fată din comuna Piatra-Șoimului, cu un an mai tînără decît el. Motivul crimei a fost refuzul fetei de a întreține relații sexuale cu cel care avea să-i devină călău.

Lucrurile au ieșit la iveală în dimineața de 25 februarie 2012, în jurul orei 07.30, cînd mama tinerei a sunat la 112, după ce și-a găsit fiica într-un șanț. Fata era în stare de inconstiență și prezenta urme de violență la nivelul capului și pe corp.

Minora a fost preluată de un echipaj de ambulanță și transportată la Spitalul Județean Neamț, unde a decedat, în ciuda eforturilor medicilor.

Din cercetările efectuate de polițiști și de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamț a reieșit că, în noaptea de 24 spre 25 februarie, în jurul orei 00.15, minora a fost condusă la domiciliul său, de la un bar din localitate, de un tînăr din orașul Roznov. În apropierea locuinței, acesta i-a propus fetei să întrețină relații sexuale, dar pentru că minora a refuzat, tînărul a lovit-o în repetate rînduri cu pumnii în zona capului și a asfixiat-o, după care a abandonat-o în stare de inconstiență.

Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamț a emis pe numele suspectului ordonanță de reținere, pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat.
Minorul a fost prezentat Tribunalului Neamț cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorii au decis arestarea acestuia pentru o perioadă de 19 zile.
Pentru fapta sa, tînărul de 16 ani riscă cel mult zece ani de închisoare, adică jumătate din pedeapsa maximă care se poate aplica pentru această faptă unui adult.

Articol mai vechi

Comentarii

WORDPRESS: 0