Articol publicat în data de: lun, 20 Mar 2017




Minoră fugită în pădure, căutată de polițiști cu câinele de urmă

 

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au reușit identificarea, în scurt timp, a unei minore de 15 ani, care a dispărut vineri seara, 17 martie. Aceasta a fugit de lângă mama sa, în timp ce se deplasau pe raza localităţii Tălpălăi, în urma unor discuţii contradictorii. Reclamanta nu a reuşit să îşi ajungă fiica din urmă, care s-a îndreptat spre pădurea dintre localităţile Patricheni şi Dagâţa.

„Din momentul în care am fost sesizați, au fost constituite echipe de căutare, împreună cu lucrători din cadrul detaşamentului ISU Poienari şi Roman, fiind efectuate verificări atât pe raza localităţii Tălpălăi, cât şi în pădurea dintre comunele Dagâţa şi Pânceşti. În sprijinul polițiștilor a intervenit și câinele de urmă Iuc din dotarea Poliţiei Roman, alături de conductorul său. După circa trei ore de căutări, minora a fost depistată în apropierea locuinţei sale din localitatea Dagâţa, fiind preluată și încredinţată familiei”, informează un comunicat al IPJ Neamț.

Polițiștii trag un semnal de alarmă față de blocajele de comunicare dintre părinți și copii, situații care pot genera derapaje de comportament în cazul adolescenților sau chiar gesturi regretabile. „Pentru prevenirea implicării copiilor dvs. în evenimente nedorite, vă recomandăm: fiţi fermi cu copilul dumneavoastră, dar nu agresivi; asiguraţi în familie un climat afectiv, de bună înţelegere; atunci când observaţi o schimbare negativă în comportamentul copilului dumnevoastră, motivaţi-l pentru rezolvarea în comun a problemei cu care se confruntă; alegeţi comunicarea: lipsa dialogului creează bariere greu de trecut în relaţia copil-părinţi; când situaţia pare a scăpa de sub control, adresaţi-vă celor care vă pot fi de ajutor (profesori, psiholog, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de tineret, poliţie), care vă pot sfătui şi sprijini în rezolvarea problemelor”, mai precizează reprezentanții IPJ Neamț.

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close