Prima paginăActualitateRoman

Ministrul Energiei a inaugurat o investiție de 57 milioane de lei lângă Roman

Dimensiune text

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a fost prezent luni, în zona Roman, pentru a inaugura Staţia de Comprimare Roman, o investiţie de peste 57 de milioane de lei care aparţine Romgaz.

Virgil Metea, directorul general al Romgaz, şi Andrei Gerea, ministrul Energiei

Virgil Metea, directorul general al Romgaz, şi Andrei Gerea, ministrul Energiei

Luni, 12 octombrie, Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA, prin Sucursala Mediaş, a pus în funcţiune Staţia de Comprimare Roman, ridicată pe raza comunei Moldoveni. Investiţia a fost iniţiată în baza unui studiu de evaluare a resurselor geologice şi a performanţelor în exploatare a zăcământului comercial Roman, studiu care a estimat accesul la rezerve suplimentare prin comprimarea gazelor naturale. Invitat special la inaugurarea acestei staţii a fost Andrei Gerea, ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi al Mediului de Afaceri.

„Felicitări celor de Romgaz pentru finalizarea acestei investiţii. Este o investiţie importantă pentru această regiune, care va asigura o presiune suplimentară în Sistemul Naţional de Transport. Se lucrează intens pentru îmbunătăţirea capacităţilor noastre. Pe lângă zona de stocare, avem nevoie să creştem presiunea cu care se operează, pentru că, altminteri, vom avea probleme mari în a ne interconecta cu ţările vecine. Prin această staţie se va asigura un plus consistent în zonă şi suntem încrezători că Romgaz îşi va îndeplini şi mai departe toate obligaţiile asumate”, a afirmat ministrul Energiei, Andrei Gerea.

romgaz 04Noua facilitate de comprimare de pe Structura Roman asigură accesul la un volum de 500 milioane de metri cubi de gaze naturale. În urma testelor efectuate, a fost înregistrat un aport de debit de 176.000 metri cubi pe zi, urmând ca acesta să crească pe perioada exploatării.

Prin finalizarea acestui proiect este compensată scăderea energiei de zăcământ cauzată de epuizarea formaţiunilor productive şi se realizează o creştere a factorului de recuperare. Totodată, se îmbunătăţeşte semnificativ accesul gazelor în Sistemul Naţional de Transport, cu efect pozitiv asupra serviciilor de furnizare şi distribuţie a gazelor în zonele aprovizionate de Structura Roman, inclusiv jumătatea nordică a Moldovei.

„Pe măsură ce cantitatea de gaze din zăcământ se împuţinează, scade şi energia de zăcământ, aşa încât este nevoie de o energie mecanică suplimentară, de suprafaţă, care să faciliteze extracţia, transportul şi distribuia gazelor naturale. Procedurile tehnologice necesare se realizează cu ajutorul staţiei de comprimare. Aceasta ajută la creşterea debitului sondelor şi la creşterea presiunii de livrare a gazelor dinspre sondă spre Sistemul Naţional de Transport şi, mai departe, spre consumatori. Nu în ultimul rând, staţiile de comprimare determină atingerea unei valori cât mai mari ale factorului de recuperare a hidrocarburilor din zăcământ”, a precizat Virgil Metea, directorul general al Romgaz.

romgaz 03Lucrările au început în luna septembrie 2013, iar nivelul investiţiei s-a ridicat la suma de 57.083.562 de lei (aproape 13.000.000 de euro), mai puţin faţă de suma estimată iniţial, de 58.406.565 de lei.

Romgaz alocă resurse în creştere pentru reabilitarea şi modernizarea facilităţilor existente şi pentru noi investiţii care vizează atingerea performanţelor operaţionale necesare menţinerii furnizării de gaze la nivelul actual, cât şi pentru satisfacerea creşterii consumului.



Articol mai nou

COMENTARII

WORDPRESS: 0