Ministerul Educației vrea să afle de la elevi dacă temele pentru acasă „sunt plictisitoare” sau dacă le produc „îngrijorare și stres”

HomeSocial

Ministerul Educației vrea să afle de la elevi dacă temele pentru acasă „sunt plictisitoare” sau dacă le produc „îngrijorare și stres”

 

Ministerul Educației Naționale și Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei organizează, în perioada 7 – 20 noiembrie, o consultare națională privind regimul temelor pentru acasă. Demersul se adresează actorilor educaționali din învățământul primar, gimnazial și liceal și presupune completarea unor chestionare on-line, elaborate în funcție de specificul a trei categorii de public: cadre didactice, elevi și părinți.

„Cercetarea are ca obiective identificarea unei noi abordări în ceea ce privește rolul acestor activități de învățare, respectiv corectarea unor disfuncționalități semnalate. Astfel, datele ce urmează a fi colectate vor permite identificarea stării de fapt în privința temelor pentru acasă și vor contura variante de ameliorare a eventualelor derapaje prin adoptarea unor instrumente de reglementare. Nu se solicită date personale, iar răspunsurile centralizate sunt confidențiale şi vor fi utilizate exclusiv în scopul consultării”, precizează comunicatul Ministerului Educației.

Între altele, elevii sunt chestionați dacă „temele pentru acasă sunt adesea repetitive, monotone, plictisitoare” sau dacă „temele pentru acasă produc neliniște, îngrijorare, stres”, precum și dacă ei consideră că „rezultatele la învățătură ar fi mai bune dacă dacă ar avea puține teme pentru acasă”. Între altele, părinții sunt invitați să răspundă dacă „temele pentru acasă sunt adesea obositoare, prea multe”, dacă „temele pentru acasă îi consumă mult din timpul liber” sau dacă „se întâmplă ca profesorii să le  dea teme ca pedeapsă, atunci când se comportă neadecvat”.

Pentru cei interesați, chestionarele sunt disponibile pe site-ul Ministerului, la acest link: https://www.edu.ro/consultare-line-privind-regimul-temelor-pentru-acas%C4%83 .

 

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • Waw ! Si chiar proesorii nu mai pot de grija temelor pentru elevi !! Stiu eu unu de mate care da 3 probleme (ce, 3 is multe ?!) cu care se chiunuie copii 3-4 ore si tot nu reusesc ptr. ca sunt peste nivelul de intelegere si gandire al elevilor sau nu sunt aplicative la ceeace s-a facut in clasa !) Si cine nu intelege, este invitat la – ghiciti ! – …,,meditatie” !!! ( a nu se intzelege…,,introspectie” !
    PS Daca nu are timp sa citeasca ziarul local, si nu se ,,linisteste” – vi-l…devoalez !!!