Mii de misiuni, amenzi şi reclamaţii

Poliţiştii locali au prezentat raportul de activitate pentru anul 2013. Cele mai dese abateri au fost înregistrate din cauza tulburării liniştii şi ordinii publice.

Poliţiştii locali nu s-au putut plânge, în 2013, că nu au ce face. Conform raportului de activitate aferent anului trecut, poliţiştii locali au participat la 2.101 de misiuni planificate, cu patrule mixte pedestre şi auto, pentru a preveni faptele antisociale, pentru monitorizarea unor obiective, a unor situaţii sau evenimente, pentru verificări diverse, dar şi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice sau pentru asigurarea fluenţei în trafic. Adică cel puţin cinci misiuni în fiecare zi, de la potolirea scandalagiilor, la misiuni de prindere a infractorilor.

Dintre acestea, 472 misiuni s-au desfăşurat în colaborare cu Poliţia Roman şi au vizat mai ales combaterea cerşetoriei şi prevenirea sau indentificarea autorilor unor furturi. În 12 luni, Poliţia Locală a dat 677 de avertismente verbale şi a prins 359 de cerşetori. În aceeaşi perioadă de timp, 20 de suspecţi – în comiterea unor infracţiuni precum vătămările corporale sau furturi – au fost prinşi şi predaţi Poliţiei Naţionale.

Dispeceratul Poliţiei Locale, care poate fi apelat gratuit la numărul de telefon 0233 984, a fost solicitat, în medie, de nouă cetăţeni în fiecare zi. Numărul reclamaţiilor şi al sesizărilor telefonice care au fost rezolvate în 2013 a fost de 3.244. Alţi 2.166 de cetăţeni au primit avertismente scrise: peste 1.600 din cauza încălcării regulamentului de îngrijire şi gospodărire a municipiului, 401 din cauza locurilor de parcare, 44 din cauza tulburării liniştii şi ordinii publice, 12 din cauza maşinilor expuse la vânzare în parcări publice şi 26 din cauza colectării de fonduri fără autorizaţie.

Au fost aplicate şi 1.783 de amenzi, în valoare totală de 242.405 lei, cele mai multe pentru abateri de la legea privind liniştea şi siguranţa publică, regulamentul local de gospodărire, pentru comerţ ilicit şi parcări ilegale.

În comparaţie cu anul 2012, Poliţia Locală a executat mai puţine misiuni, dar s-au înmulţit acţiunile desfăşurate în comun cu angajaţi ai Poliţiei Naţionale.


COMENTARII

WORDPRESS: 0