Miercurea Cenușii. Credincioșii romano-catolici intră în Postul Mare

HomeReligie

Miercurea Cenușii. Credincioșii romano-catolici intră în Postul Mare

 

În ziua de 1 martie, o dată cu Miercurea Cenușii, în Biserica Romano-Catolică începe perioada Postului Mare, un timp special de pregătire pentru sărbătoarea Paștelui. În această zi, credincioșii romano-catolici sunt invitați să participe la un ritual complex care vizează procesul de pocăință și purificare spirituală. În cadrul acestui ritual, preotul presară cenușă pe creștetul credinciosului, gest care semnifică dorința de căință și de renegare a păcatelor făcute. Acest lucru înseamnă, practic, certificatul de participare a credinciosului romano-catolic la marea sărbătoare a Paștelui.

Biserica Romano-Catolică îi îndeamnă pe credincioşi să nu mănânce decât o singură dată pe zi până la săturare şi abstinenţa de la mâncărurile cu carne în Miercurea Cenuşii şi în vinerile Postului Mare. Postul poate fi trăit și renunţând la lucrurile care constituie o plăcere fizică sau psihologică, obiectivul fiind trecerea de la „omul vechi” la „omul nou” şi fortificarea voinţei.

În acest an, credincioșii romano-catolici vor sărbători Învierea Domnului în aceeași zi ca și cei ortodocși, pe 16 aprilie.

 

PS Petru Gherghel: Scrisoarea pastorală „Postul Mare – timp de convertire şi de har”
Mesajul Sfântului Părinte pentru Postul Mare 2017

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0