Micii greviști s-au întors în bănci

Dimensiune text

Conflictul de la Școala Gimnazială Bahna, care are în centru formarea clasei I, s-a stins după trei săptămâni de proteste. Absențele din catalog și pierderea alocațiilor copiilor au fost suficiente motive pentru ca  părinții din localitatea Izvoare să pună capăt revoltei.

 

Conflictul a început chiar de la deschiderea anului școlar, când conducerea unității școlare coordonatoare a anunțat părinții că nu se pot forma două clase I în cele două școli gimnaziale din comună, din cauza numărului redus de școlari. Decizia directorului școlii, de a aduna copiii de clasa I într-o singură clasă, formată din 20 elevi, în școală Bahna, nu a fost acceptată de părinții din localitatea Izvoare, populată în cea mai mare parte cu etnici rromi. De atunci, timp de trei săptămâni, conducerea școlii și autoritățile locale, pe de o parte, și părinții, de cealaltă parte, s-au ”bătut” în argumente pro și contra înființării clasei I la Bahna. ”Din cei 15 copii de clasa I din Izvoare, 11 au revenit în bănci. Trei copii nu vor urma clasa I, deoarece au fost identificați cu probleme medicale, în sensul că au un grad de handicap. Un singur copil absentează, doar pentru că părinții refuză să-l trimită la școală”, a spus profesorul Gheorghe Popescu, directorul Școlii Gimnaziale din Bahna.


COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • fraieri 6 ani

    Si in ce locatie studiaza?
    la sc Bahna? unde directorul este sustinut politic de primar?

    • User 6 ani

      Pe ce lume traiesti? Orice se numeste organ de conducere este pus politic. Nu numai in tara asta, ci si in alea mai dezvoltate…