Meniu de Crăciun la Cantina Socială

Asistaţii sociali au primit marţi, 23 decembrie, alimentele pentru perioada 24 – 28 decembrie. Angajaţii din cadrul Cantinei Sociale, cunoscută şi sub numele de Complexul de Servicii „Casa Pâinii”, au pregătit, cu sprijinul financiar al Primăriei Roman, sub autoritatea căreia funcţionează, bucatele şi produsele pe care asistaţii – bătrâni, bolnavi, familii cu mulţi copii – le vor avea pe masă în zilele de sărbătoare.

„Pentru masa de Crăciun, am pregătit celor 127 de beneficiari ai cantinei sociale produse tradiţionale pe care orice familie le pregăteşte pentru masa de sărbători: sărmăluţe, tobă, cârnaţi, lebăr, caltaboşi, salam şi ruladă din piept de pui. La acestea se adaugă: ficat şi pulpă de pui, conserve de peşte, icre, ouă şi brânză topită. Printre beneficiari avem şi foarte mulţi copii, cărora le-am oferit şi pachete cu dulciuri. Avem o echipă de bucătari profesionişti care, împreună cu administratorul nostru, a pregătit tot ce este necesar pentru ca asistaţii să primească la timp toate produsele”, a spus Lidia Văcaru, coordonatorul Cantinei Sociale.

Hrana rece a fost distribuită corespunzător zilelor libere până luni, 29 decembrie, când cantina se redeschide.


COMENTARII

WORDPRESS: 0