Prima paginăEducatie

Meditații școlare la Biserica Precista Mare

Dimensiune text

Proiectul a fost inițiat de preotul Dan Alexandru Antoce, parohul Bisericii Precista Mare, și este destinat tinerilor care nu-și permit să plătească ore de pregătire particulară.

 

În dorința de a veni în sprijinul elevilor de liceu ce urmează să susțină în acest an examenul de bacalaureat, Parohia Precista Mare, din Roman, a inițiat un program de meditații la disciplinele ce vor constitui probe de evaluare în cadrul acestui examen: limba și literatura română, matematică, istorie, fizică și limba și literatura engleză.

„Meditațiile vor fi susținute de un colectiv de cadre didactice din Roman și se vor desfășura într-un spațiu din cadrul complexului Precista Mare, după un orar ce urmează a fi definitivat în perioada următoare. Spațiul pe care îl vom pune la dispoziția celor ce vor participa la acest program poate primi un număr de 20 – 25 de elevi pe serie și a fost dotat cu toate cele necesare studiului – mese, scaune, tablă. Programul nostru va demara începînd cu data de 6 februarie 2012 și se va desfășura după orele 16.00. Acest proiect se adresează tuturor elevilor din clasa a XII-a care nu au posibilități financiare pentru meditații individuale”, a precizat părintele Dan Alexandru Antoce, parohul Bisericii Precista Mare din Roman.

Cei interesați se pot înscrie în acest program printr-o cerere scrisă depusă la Biserica Precista Mare. „Considerăm că, prin acest proiect, biserica noastră se va implica activ în viața tinerilor romașcani, iar roadele acestui demers se vor culege în timp. Totodată, încercăm atragerea în această inițiativă a parohiei a unor oameni cu posibilități financiare, care să sprijine, ulterior, acești tineri, prin burse de studiu pe perioada anilor de facultate”, a mai spus promotorul acestui proiect.

COMENTARII

WORDPRESS: 0